Câte persoane au fost vaccinate anti-COVID-19, în ultimele 24 de ore, în România. Datele CNCAV

0
521

29.769 de persoane au fost imunizate, în ultimele 24 de ore, informează Comitetul naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID, potrivit datelor puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.

Dintre persoanele vaccinate, 12.917 au primit prima doză, iar 16.852 – doza de rapel.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, până în prezent, au fost vaccinate 598.135 de persoane. Dintre acestea, 475.086 cu o doză, iar 123.049 cu două doze.

La cei vaccinaţi în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 66 reacţii comune şi minore, din care: 5 reacţii de tip local, 61 reacţii generale.

Începând din 27 decembrie 2020, la nivelul centrelor de vaccinare s-au înregistrat 1.880 de reacţii comune şi minore, din care: 461 reacţii de tip local, cu durere la locul injectării; 1.419 reacţii generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie), iar 9 reacţii adverse sunt în curs de investigare.

Programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20,00, motiv pentru care numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17,00 – 20,00 va fi reflectat în raportarea din ziua următoare.

Articolul precedentProf.dr.Săndesc: Stabilitatea, un lucru care lipsește în managementul sănătății românești
Articolul următorDr. Cătălin Apostolescu, despre suprasolicitarea spitalelor din linia întâi în pandemie