Câte cazuri de COVID-19 s-au depistat în săptămâna anterioară

0
588

În săptămâna 26 iunie – 2 iulie, 36,9% dintre cazurile de COVID-19 au fost înregistrate în Bucureşti şi în judeţele Cluj, Timiş, Dolj şi Tulcea. Mai exact, s-au confirmat 510 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 şi au fost raportate 7 decese la pacienţi cu COVID-19.

Potrivit raportului INSP, 46,8% dintre cazurile confirmate s-au înregistrat la persoane care nu s-au vaccinat anti-COVID iar dintre cei vaccinaţi care s-au îmbolnăvit, 55,5% erau fie imediat după vaccinare, fie la mai mult de şase luni de la ultima doză.

Potrivit raportului instituției, 85,7% din decese s-au înregistrat la persoane nevaccinate; de la începutul pandemiei şi până în prezent, 86,6% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 54,7% la bărbaţi iar în cazul a 93,8% dintre decese se confirmase cel puţin o comorbiditate asociată.

Statistica variantelor și sub-variantelor SARS-CoV-2 în ultima săptămână

Potrivit autorităților, până în prezent au fost confirmate 201 cazuri cu sub-varianta BA.2.75, 566 cazuri cu BQ.1, 352 cazuri cu sub-varianta XBB şi 435 cu sub-varianta XBB.1.5 a Omicron.

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) transmite că, în săptămâna 26 iunie – 2 iulie, au fost confirmate 90 cazuri cu varianta Omicron a SARS-CoV-2, dintre care 78 variante de interes.

INSP: Până la data de 2 iulie au fost confirmate 9.994 cazuri cu varianta Omicron (VOC)

Din totalul acestora, la 3.073 a fost detectată sub-varianta BA.2 (31%), la 62 sub-varianta BA.4 (0,62%) iar la 3.481 cazuri – sub-varianta BA.5 (35%).

Potrivit INSP, până pe 2 iulie au fost raportate la CNSCBT 20.050 de secvenţieri iar cele 90 secvenţieri din săptămâna 26 iunie – 2 iulie au fost raportate de INCDMM „Cantacuzino”.

Articolul precedentCNAS: „Până nu modificăm comportamentul uman în legătură cu menţinerea sănătăţii, tabloul morbidităţii şi mortalităţii în ţara noastră nu va putea cunoaşte îmbunătăţiri”
Articolul următorCNAS: „Ne cerem scuze pacienţilor şi furnizorilor pentru problemele întâmpinate în accesarea sistemului informatic al asigurărilor de sănătate”