Câte cazuri COVID cu varianta Omicron au fost confirmate în ultima săptămână

0
80

617 cazuri COVID cu varianta Omicron a SARS-CoV-2 au fost confirmate în România până la data de 16 ianuarie, anunță Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Potrivit INSP, în săptămâna 10 – 16 ianuarie, au fost confirmate 322 de cazuri cu varianta Omicron, peste jumătate din numărul total.

Până la data de 16 ianuarie, au fost raportate la INSP 8.845 de secvenţieri, dintre care 431 în ultima săptămână. Cele 431 de secvenţieri au fost raportate de Institutul Cantacuzino (265) şi de Institutul „Matei Balş” (166).

Au fost confirmate 8.238 de cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare, dintre care 5.865 cu varianta Delta şi 617 cu Omicron.

Astfel, până la data de 16 ianuarie, rata de confirmare cu variante care determină îngrijorare a fost de 93%.

Din cele 5.865 de cazuri COVID cu varianta Delta, 108 au fost confirmate în ultima săptămână.

Articolul precedentConf. dr. Mihai Craiu, despre simptomele Omicron: La copiii foarte mici putem să ne păcălim
Articolul următorSuedia renunţă să mai solicite test negativ pentru COVID-19 la intrarea în ţară