Care sunt zonele unde s-au înregistrat decese și infectări cu virusul West Nile transmis de țânțari

0
319

Şapte cazuri confirmate cu infecţie cu virusul West Nile, de la începutul perioadei de supraveghere a acestei afecţiuni (6 iunie) până pe 17 august – a informat, marţi, Institutul Naţional de Sănătate Publică(INSP).

Potrivit INSP, au fost înregistrate trei decese în urma infecţiei cu virusul West Nile în judeţele Satu Mare, Ilfov şi Dolj iar cazurile de infecţie cu virusul West Nile au avut următoarea distribuţie: câte două în Bucureşti şi judeţele Dolj şi Ilfov şi câte unul în judeţele Satu Mare şi Galaţi.

Un caz de infecţie cu virus West Nile a avut dublă expunere – Bucureşti şi judeţul Tulcea

În România, săptămâna aceasta, cel puțin șapte persoane de peste 50 de ani au contractat virusul West Nile de la înțepăturile de țânțari, dintre care trei au murit din cauza unor unor meningoencefalite severe. Cel mai recent caz este cel al unei femei de 67 ani, din județul Dolj:

„În cadrul activităţii de supraveghere şi control a infecţiei cu virusul West – Nile care se desfăşoară la nivel naţional în perioada 1 iunie – 31 octombrie, în săptămâna 32/2023, în judeţul Dolj a fost înregistrat un caz probabil de infecţie cu virusul West – Nile, la o femeie de 67 de ani cu multiple comorbidităţi din Seaca de Câmp, care a fost internată la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Craiova cu diagnosticul Meningoencefalită cu lichid clar, cu evoluţie clinică defavorabilă şi deces”, transmite DSP Dolj.

Infecţia amintiră este transmisă prin înţepătura de ţânţar şi determină la adulţi o neuroinfecţie care în majoritatea cazurilor este subclinică, informează DSP Dolj, care precizează că uneori, aceasta poate prezenta şi manifestări de meningită, meningoencefalită sau encefalită cu lichid clar.

Medicii susțin că opt din zece persoane infectate cu acest virus nu au însă niciun fel de simptom.

Dolj: Al doilea caz de infecţie cu virusul West Nile din această vară

În săptămâna anterioară, un bărbat de 57 ani, din Moțăței, a fost confirmat pozitiv în urma testelor dar evoluţia sa a fost favorabilă:

„În cadrul activităţii de supraveghere şi control a infecţiei cu virusul West Nile care se desfăşoară la nivel naţional în perioada 1 iunie – 31 octombrie, în săptămâna 31/2023, în judeţul Dolj a fost confirmat un caz cu infecţie cu virusul West – Nile, la un bărbat de 57 de ani din Moţăţei, care a fost internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Craiova, cu evoluţie clinică favorabilă” – precizează DSP Dolj.

Nu există vaccin sau tratament antiviral specific pentru virus

În forme mai rare, pacienții pot prezenta o infecție gravă a sistemului nervos după contractarea virusului, ducând la paralizie, convulsii, pierderea vederii și comă.

Tot în unele cazuri rare, pacienții infectați prezintă o infecție gravă a sistemului nervos, care ar putea duce la paralizie, convulsii, pierderea vederii și comă.

Specialiștii menționează că nu există vaccin sau tratament antiviral specific pentru virus, care se transmite prin înțepături de țânțar; peste 10% dintre țânțarii din România poartă virusul, potrivit unui studiu recent al Institutului Cantacuzino din București.

Conform laboratorului de entomologie medicală din cadrul Institutului Cantacuzino, virusul West Nile este înrudit cu un alt virus mult mai periculos, Denga, care este transmis în același fel.

Copiii mici nu sunt afectaţi. Ce simptome trebuie să ne alerteze

Conform autorităților locale, copiii cu vârste sub 15 ani nu sunt afectaţi de virusul West Nile dar, pentru prevenirea infecţiei, Direcţia de Sănătate Publică Dolj recomandă populaţiei următorele măsuri:

· să evite expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi;
· să utilizeze substanţe chimice repelente de ţânţari;
· să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă;
· să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriilor, să îndepărteze recipientele de apă stătută;

Cele mai multe cazuri diagnosticate, după ce pacienții au ajuns la spital cu meningită sau meningoencefalită

Dacă o persoană prezintă semne de boală precum febră, dureri de cap, astenie, vărsături, tulburări de memorie, dureri articulare sau musculare ori alte situaţii care survin în 3-7 zile de la o posibilă înţepare de ţânţar, aceasta trebuie să se prezinte de urgenţă la medicul de familie sau (cei neasiguraţi) la cel mai apropiat cabinet medical.

În astfel de cazuri, este necesară spitalizarea pacientului și tratarea cu medicație intravenoasă iar în cazul formelor de severitate medie (1 din 5 cazuri) ce evoluează cu febră, cefalee, grețuri, vărsături, dureri musculare și articulare, urticarie, rar limfadenopatie) starea pacientului se îmbunătățește cam după 7-10 zile.

Cum se transmite virusul West Nile

Principala cale de transmitere la om este prin înțepătura țânțarilor; acesta nu poate fi transmis prin contact fizic (atingere sau sărut).

Transfuziile pot fi o sursă de infecție.

Orice persoană (indiferent de vârstă) înțepată de țânțari este predispusă la infectarea cu virusul West Nile însă probabilitatea ca o persoană să se îmbolnăvească de la o singură înțepătură este totuși redusă: 90% dintre cei infectați nu prezintă simptome și doar 1 din 150 persoane infectate cu virusul West Nile dezvoltă simptome severe de boală.

INSP: Recomandări în vederea protejării împotriva infectării cu virusul West Nile

Temperaturile ridicate și valurile de căldură ce urmează ploilor abundente, favorizează apariția anumitor boli, dintre acestea făcând parte și ???????????̦?? ???? ????, o boală infecțioasă ce se transmite prin înțepătura de țânțar – atenționează Institutul Național de Sănătate Publică.
Instituția face următoarele recomandări în vederea protejării împotriva infectării cu virusul WestNile:
  • Evitați expunerea la țânțari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi și pantaloni lungi;
  • Utilizați substanțe chimice repelente împotriva țânțarilor;
  • Utilizați substanțe insecticide în locuință/în jurul locuinței;
  • Împiedicați pătrunderea țânțarilor în casă (plase de protecție la ferestre);
  • Asigurați desecarea bălților de apă din jurul gospodăriei;
  • Îndepărtați recipientele de apă stătută și gunoiul menajer.
Articolul precedentMinisterul Sănătății: 1900 persoane infectate cu SARS-CoV-2 în ultima săptămână
Articolul următorCOVID: Zeci de români internați în ATI