Care sunt tarifele investigațiilor medicale care se pot efectua în Ambulatoriul Integrat al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu

0
18701
foto: Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu
În ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, pacienții beneficiază de o bază de diagnostic și tratament modernă, acesta având în structură cabinete medicale de specialitate care au corespondent în specialităţile secţiilor şi compartimentelor cu paturi din cadrul unității spitalicești, precum şi cabinete medicale în alte specialităţi, după caz, pentru a asigura o asistenţă medicală complexă.
Zilnic, peste 500 pacienți beneficiază de consultații medicale, tratamente de specialitate, investigații paraclinice sau eliberare de documente medicale, fie în baza unor bilete de trimitere de la medicul de familie, fie contracost; de exemplu, un consult medical, la oricare dintre medicii care activează în Ambulatoriu, costă 70 lei.
În cadrul Ambulatoriului Integrat, medicii SJU Târgu-Jiu efectuează consultații de specialitate și tratamente de ambulatoriu în următoarele specialități: alergologie, cardiologie, chirurgie, dermatovenerologie, diabet zaharat, nutriție si boli metabolice, endocrinologie, gastroenterologie, obstetrică-ginecologie, medicină internă, laborator analize medicale, laborator explorări funcționale, medicina muncii, medicină sportivă, nefrologie, neurologie, O.R.L., oftalmologie, oncologie, ortopedie-traumatologie, planificare familială, pediatrie, psihiatrie, psihologie, neuropsihiatrie pediatrică, recuperare medicină fizică și balneologie și urologie.

Prețurile investigațiilor medicale pot fi consultate chiar și online iar o programare nu depășește trei zile

Tarifele investigațiilor medicale care se pot efectua în unitatea amintită nu pun cetățenii în dificultate.
Astfel, costurile variază după cum urmează: fișa auto – 100 lei; fișă port armă – 150 lei, audiograma – 60 lei, explorarea câmpului vizual sau perimetrie computerizată – 100 lei, testare cutanată Prink (1 alergen) – 15 lei, ecografie abdominală – 90 lei, ecografie generală – 130 lei, certificat prenupțial – 150 lei/persoană, determinarea refracției (oftalmologie) – 60 lei, dermatoscopie – 60 lei, terapia chirurgicală a diverselor leziuni (tumori mici, chisturi, degerături, arsuri etc) – 70 lei etc.
Pacienții pot face și diverse tratamente de recuperare fizică contra cost, lista tuturor prețurilor practicate în Ambulatoriul Integrat al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu se regăsește pe site-ul unității, AICI.
Instituția anunță că pacienții care doresc să se programeze la o consultație medicală contracost la unul dintre cabintele din Ambulatoriul Integrat trebuie să sune la numărul de telefon 0741151346 sau să vină în policlinică și să discute cu registratorul medical care le va face programare( care se face într-un timp cât mai scurt, de regulă fiind vorba despre două sau trei zile). De-asemenea, programul medicilor din cabinetele din Ambulatoriu poate fi consultat AICI.
Articolul precedentMinisterul Sănătății: Peste o mie de infectări COVID în ultima săptămână
Articolul următorSolidaritatea Sanitară: Detaliile mitingului de joi. „Cu cât participă mai multe persoane interesate cu atât cresc șansele”