Cardul Electronic de Asigurari de Sanatate a fost lansat la Arad in programul-pilot

0
285

Casa Nationala de Asigurari de Sanatate anunta finalizarea implementarii si testarii cu succes a Sistemului Informatic pentru Cardul Electronic de Asigurari de Sanatate (CEAS), ce devine obligatoriu de la 1 ianuarie 2013, se anunta intr-un comunicat de presa. Momentul a fost marcat la Arad prin lansarea etapei-pilot de exploatare a sistemului, primul beneficiar fiind un veteran de razboi.

Cardul Electronic de Asigurari de Sanatate (CEAS) reprezinta un instrument la purtator pentru identificarea pacientului in sistemul national de asigurari sociale de sanatate si permite decontarea serviciilor medicale reale efectuate de catre acesta.

„Implementarea Cardului Electronic de Asigurari de Sanatate este inca un pas important in reformarea sistemului romanesc de asigurari sociale de sanatate, prin imbunatatirea serviciilor medicale si farmaceutice, precum si prin cresterea transparentei si diminuarea fraudei la nivelul serviciilor medicale. Sistemul este construit pe platforma Sistemului Informatic Unic Integrat si completeaza Reteta Electronica, sistem deja utilizat si care va deveni obligatoriu de asemenea tot de la 1 ianuarie 2013”, explica presedintele CNAS, dr. Doru Badescu.

Conform HG 900/2012, Cardul Electronic de Asigurari de Sanatate va fi obligatoriu de la 1 ianuarie 2013 pentru toti cetatenii romani de peste 18 ani si va contine datele de identificare ale posesorului, respectiv numele acestuia, codul unic de asigurat (format din 20 de caractere si diferit de CNP), precum si informatii medicale despre detinator. Astfel, Cardul Electronic de Asigurari de Sanatate va permite atat identificarea calitatii de asigurat – lucru care va certifica utilizarea corecta a fondului de asigurari sociale de sanatate pentru pacientul care s-a prezentat la medic, cat si accesul medicilor de familie si medicilor de urgenta la o serie de date medicale cu risc vital ale pacientilor. Cu acordul pacientului, medicul de familie va incarca pe Cardul Electronic de Asigurari de Sanatate date medicale, precum persoane de contact in caz de urgenta, grupa sanguina, donator de organe si boli cronice, informatii care pot salva viata pacientului, putandu-se evita administrarea de medicamente incompatibile cu profilul sau medical.

Cardul Electronic de Asigurari Sociale de Sanatate se va distribui in prima parte a anului 2013, costul acestuia fiind suportat din bugetul Ministerului Sanatatii, Compania Nationala „Imprimeria Nationala” coordonand procesul de realizare a suportului din plastic.

Articolul precedentIntampina Anul Nou cu un zambet de milioane!
Articolul următorZilele Spitalului Clinic de Nefrologie Dr. Carol Davila 2013