Campanie care îşi propune să creeze un mediu online sigur pentru minori, lansată de Salvați Copiii România

0
485

Salvaţi Copiii România lansează o campanie care îşi propune să contribuie la crearea unui mediu online sigur pentru minori, prin raportarea conținutului dăunător de pe internet, în contextul în care, în 2022, în cadrul liniei esc_ABUZ au fost primite 8.816 raportări, dintre care 68% ilustrau imagini cu abuz sexual asupra copiilor sau materiale cu minori în ipostaze sexualizate, iar 89% (5.077) dintre acestea reprezintă materiale generate de minori.

Potrivit sursei citate, în ceea ce privește vârsta victimelor:

  • 9 % reprezintă cazuri care înfățișează copii cu vârsta aproximativă de până în 10 ani,
  • 82 % dintre victimele înfăţişate în materiale aveau vârsta cuprinsă între 11 și 15 ani,
  • 9% reprezintă adolescenți între 16 și 18 ani.

Campania Salvaţi Copiii prezintă o serie de şase clipuri audio-video care redau conversaţii între abuzatori şi victime, inspirate din cazuri reale. Clipurile vor fi difuzate în mediul online, sub forma unor mesaje scurte.

Organizaţia Salvaţi Copiii România avertizează că fenomene alarmante precum cyberbullyingul, groomingul, sextingul, şantajul şi dependenţa de internet constituie „provocări de primă importanţă” în prezent, atrăgând nu doar atenţia părinţilor, ci şi a specialiştilor din domeniul educaţiei.

Articolul precedentExplozie Crevedia: Starea pacienților răniți în urma incendiului de la stația GPL
Articolul următorSpitalul „Victor Babeș”, Timișoara: Beneficiile reabilitării pulmonare