Bunele practici de producţie ale vaccinului Sputnik V, verificate de OMS și EMA

0
158

Experţi tehnici din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) urmează să înceapă, pe 10 mai, următoarea etapă de examinare a vaccinului rusesc Sputnik V împotriva COVID-19 în colaborare cu Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), a anunţat joi OMS, potrivit Reuters.

Rusia a solicitat OMS aprobarea pentru utilizarea de urgenţă a vaccinului său produs de Institutul Gamaleya din Moscova. Până în prezent, OMS a aprobat vaccinurile împotriva COVID-19 produse de Pfizer, AstraZeneca şi Johnson&Johnson, o certificare a siguranţei şi eficacităţii care îndrumă autorităţile de reglementare statale.

”Verificările referitoare la bunele practici de producţie vor avea loc din 10 mai până în prima săptămână din iunie”, a precizat OMS pentru Reuters ca răspuns la o solicitare de informaţii.

O echipă comună din partea OMS şi EMA desfăşoară în prezent verificări asupra bunelor practici clinice referitoare la Sputnik, a mai precizat organizaţia.

Întrebată despre datele clinice din testele vaccinurile Sputnik, OMS a precizat: ”Primim în continuare informaţii de la producător”.

Ministrul adjunct al Sănătăţii din Rusia, Sergei Vershinin, a avut marţi convorbiri la Geneva cu directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, care a scris ulterior pe Twitter: ”OMS apreciază eforturile Rusiei de a îndeplini criteriile pentru aprobarea de urgenţă în cazul vaccinurilor”.

Articolul precedentStudiu clinic de fază 3, lansat de compania Valneva pentru vaccinul său anti-COVID-19
Articolul următorOMS: Iniţiativă pentru a stopa răspândirea malariei în alte 25 de ţări până în anul 2025