Bugetul Ministerului Sănătății, suplimentat cu 386 milioane lei. Anunțul premierului

0
48
Adresa de email falsa corp control Ministerul Sanatatii

Prim-ministrul Florin Cîţu a anunţat miercuri că bugetul Ministerului Sănătăţii va fi suplimentat cu 386 de milioane de lei, inclusiv în vederea achiziţionării de medicamente necesare în tratamentul anti-COVID, dar şi pentru anticorpi monoclonali.

„Am aprobat, prin hotărâre de guvern, alocarea a 386 de milioane de lei pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii, din Fondul de rezervă, pentru a achiziţiona medicamente destinate tratării pacienţilor cu COVID-19 internaţi în unităţile sanitare din România. Aceşti bani nu au fost ceruţi la rectificare bugetară. Stocul pentru Remdesivir era doar pentru încă o lună, iar pentru Tocilizumab doar pentru trei săptămâni. Pentru prima oară am comandat şi anticorpi monoclonali. Aceasta este o comandă făcută tot de Comisia Europeană în numele României. Am aderat şi noi la această comandă. În plus, pe lângă aceste sume, care au fost propunerile Comisiei de boli infecţioase, s-a suplimentat cu 70 de milioane de lei programul Ministerului Sănătăţii destinat îngrijirii şi acordării tratamentelor pacienţilor critici”, a afirmat premierul, într-o declaraţie de presă susţinută la finalul şedinţei de Guvern.

Articolul precedentCazurile COVID-19 la nivel global, în scădere cu 10 % faţă de săptămâna precedentă. Bilanțul OMS
Articolul următorCîmpeanu: A fost adoptată decuplarea scenariilor de funcţionare a şcolilor de rata de infectare