București: Câți elevi și angajați din școli au fost confirmați cu COVID-19

0
50

46 de copii și 11 angajați din școlile si grădinițele din Capitală au fost confirmați cu COVID-19 în primele zile de la începerea cursurilor, potrivit unei situații centralizate de Direcția de Sănătate Publică București.

Centralizarea publicată vineri de DSP București arată astfel:

  • Grădinițe: 3 copii, 2 membri ai personalului
  • Clasele primare: 10 copii, 1 membru al personalului
  • Clasele V – VIII: 21 copii, 6 membri ai personalului
  • Liceu și școli profesionale: 12 copii, 2 membri ai personalului

Potrivit aceleiași raportări, 166 de copii și doi angajați sunt contacți direcți ai unor persoane confirmate pozitive.

Ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății privind regulile pentru funcționarea școlilor prevede că, atunci când într-o clasă se confirmă un caz de COVID, toată clasa intră în online. Copiii care acceptă să fie testați pot reveni la cursuri în format fizic în a opta zi, iar ceilalți după 14 zile.

Articolul precedentȘedință CMBSU, sâmbătă, după creşterea incidenţei COVID-19 în Capitală
Articolul următorAproape 1100 de elevi și peste 600 de angajaţi din învăţământ, confirmați cu COVID-19, la nivel național