Primarul general, Gabriela Firea, anunţă că marţi va începe proiectul „Donează plasmă, salvează viaţă”, care prevede acordarea unui sprijin financiar în valoare de 4.800 de lei/beneficiar, sub forma unui pachet de vouchere, pentru donatorii de plasmă vindecaţi de COVID-19.

„Programul începe mâine; aplicaţia este gata. Totul este pregătit de către colegii noştri de la ASSMB din punct de vedere tehnic şi al circuitelor necesare, inclusiv al tipăririi tichetelor. Practic, în cursul zilei de mâine, orice persoană vindecată de COVID-19 care merge să doneze poate să acceseze şi programul nostru şi să primească tichete în valoare de 1.000 de euro „, a spus primarul general în cadrul Comandamentului pentru redeschiderea şcolii, desfăşurat la sediul Primăriei Generale.

Pe 13 august, Consiliul General al Capitalei a adoptat proiectul „Donează plasmă, salvează viaţă”, prin care se acordă un stimulent financiar în valoare de aproximativ 1.000 de euro, echivalent în lei, sub formă de tichete, prin care donatorii îşi pot achiziţiona mâncare şi vitamine pentru revigorarea organismului. Programul se adresează unui număr de 500 de beneficiari cu domiciliul stabil sau viză de reşedinţă în Bucureşti, obţinută cu cel puţin 6 luni înainte de depunerea cererii de aplicare în proiect. Bugetul proiectului este de 2,4 milioane de lei.