Bebelusul cu arsuri grave de la Spitalul a€œGrigore Alexandrescu” – a doua operatie

0
1219

Bebelusul care a suferit arsuri grave dupa ce a fost uitat in incubatorul de la Maternitatea a€œBucur” din Capitala a suferit o noua interventie chirurgicala, aceasta din urma avand ca scop refacerea obrazului si a urechii.

Bebelusul cu arsuri grave pe 30% din suprafata corpului a fost operat de echipa coordonata de Prof. Dr. Dan Mircea Enescu, de la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu”.

„Bebelusul cu arsuri grave, acum in varsta de 21 de zile, a fost operat pentru a doua oara, la 16 zile de la prima interventie chirurgicala. Acestuia i s-a curatat obrazul stang de tesutul necrozat si i s-a recoltat o grefa de piele pentru acoperirea defectului de la nivelul obrazului. Necroza de la nivelul urechii stangi a fost inlocuita cu piele libera luata de pe coapsa dreapta, care a fost apoi pusa direct pe cartilajul auricular. Va dura probabil 24 de ore pana la reluarea functiilor si speram ca in 5-6 zile grefa sa se integreze. Va trebui sa efectuam epitelizarea zonelor donatoare si speram ca starea copilului sa evolueze cat mai bine”, a declarat pentru Sanatatea Tv Prof. Dr. Dan Mircea Enescu, coordonatorul echipei de specialisti de la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu”.

Prof. Dr. Dan Mircea Enescu considera cazul bebelusului cu arsuri grave ca fiind unul fara precedent ca urmare a varstei micutului, dar si a gravitatii si intinderii arsurilor, de aceea este greu de prevazut cum vor evolua lucrurile. Din acest motiv, bebelusul va fi monitorizat cu multa atentie.

Interventia de azi de la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu” a durat 40 de minute, iar acum pacientul este monitorizat strict pentru a fi repus in parametri de dinainte de interventia chirurgiucala.

„Copilul este alaptat la san de mama, astfel ca el poate sa-si i-a substantele nutritive si sa-si formeze anticorpii necesari. Pentru un copil in starea lui laptele matern este alimentatia optima”, a precizat Prof. Dr. Dan Mircea Enescu.

Prof. Dr. Dan Mircea Enescu considera ca fiecare ora este importanta pentru evolutia ulterioara a bebelusului. Desi este un caz deosebit de complex, cadrele medicale sunt optimiste, astfel ca, daca evolutia copilului este buna intr-o perioada scurta de timp el va putea fi luat acasa. Chiar si dupa externare, starea sa va fi monitorizata de catre specialistii de la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu”.

Bebelusul nu avea mai mult de trei zile cand a fost ars pe 30% din suprafata corpului din cauza unui incubator defect si a neatentiei personalului medical de la Maternitatea Bucur.

Articolul precedent1 Decembrie, Ziua Mondiala de lupta Anti – HIV/SIDA
Articolul următor342 pacienti, diagnosticati cu HIV/SIDA in ultimul an in Romania