Persoanele care reprezintă urgențe medicale sau sunt programate pentru internare nu trebuie să fie condiționate de efectuarea unui test COVID-19 în prealabil și de prezentarea rezultatului acestuia la internare, atrage atenția Avocatul Poporului într-un comunicat de presă.

Avocatul Poporului, considerând că rezolvarea urgențelor medicale (altele decât cele generate de COVID-19), cât și internările programate sunt de maximă importanță pentru respectarea dreptului la sănătate al oamenilor, s-a sesizat din oficiu și a întreprins demersuri la Ministerul Sănătății.

”Din răspunsul primit au rezultat următoarele: Referitor la solicitarea efectuării testului RT-PCR, potrivit prevederilor Ordinului ministrului sănătății nr. 828/2020 cu modificările și completările ulterioare, la prezentarea în spital se realizează triajul tuturor persoanelor și, în funcție de simptomatologia prezentată, cazurile suspecte vor fi internate în zone speciale de izolare (zone-tampon), urmând a fi testate prin RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2, în zona-tampon vor primi toată asistența medicală necesară pentru afecțiunea/afecțiunile lor până la sosirea rezultatului acestui test. Pacienții care în urma triajului nu au motiv să fie considerați cazuri suspecte pentru infecția cu SARS-CoV-2 vor fi internați în secțiile aferente patologiei pe care o prezintă, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între pacienți; Începând din data de 15.05.2020 au fost reluate internările și intervențiile chirurgicale programate, precum și activitatea din ambulatorii, iar în ceea ce privește situația pacienților care nu sunt suspecți COVID-19, în urma triajului, aceștia vor fi internați în secțiile aferente patologiei fără RT-PCR. Pacienții suspecți vor fi internați în zone speciale de izolare (zone-tampon), urmând a fi testați prin RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2, testări decontate unităților sanitare prin Programul Național de Boli Transmisibile Prioritare”, se arată în comunicatul de presă emis de instituția Avocatului Poporului.

În situația în care o unitate spitalicească condiționează o internare sau o programare de testarea COVID, Avocatul Poporului informează că pacientul are inclusiv posibilitatea de se adresa instanței judecătorești.