Instituția Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu lipsa medicilor de familie în mediul rural și a întreprins o serie de demersuri la autoritățile publice cu atribuții în materie, ținând cont de situația de fapt și raportat la normele legale ce reglementează activitatea medicilor de familie, cu atenţie specială asupra problemelor apărute în contextul pandemiei de Covid-19.

În luarea acestei decizii a contribuit și statistica publicată de Institutul Național de Statistică în Activitatea unităților Sanitare în anul 2019, se arată într-un comunicat de presă al Avocatului Poporului.

”(…) din punctul de vedere al personalului sanitar care asigură îngrijirea sănătății populației în mediul rural, acesta a fost slab reprezentat, în anul 2019, desfăşurându-și activitatea în localităţile rurale numai 9,0% dintre medici, 12,4% dintre medicii stomatologi, 18,2% din totalul farmaciştilor, 10,9% din totalul personalului sanitar mediu şi 11,6% din personalul sanitar auxiliar”, scrie în comunicat.

De asemenea, potrivit aceleiași statistici, în mediul rural au funcționat 59,1% dintre unităţile medico-sociale, 63,2% dintre drogherii și punctele de lucru ale farmaciilor, 3 din cele 9 centre multifuncţionale, precum şi cele două preventorii existente.

Sesizarea din oficiu referitoare la lipsa medicilor de familie din mediul rural se află în lucru, rezultatele demersului urmând să fie făcute publice.