Au ajuns toate modulele spitalului mobil pentru pacienţii COVID-19, spune preşedintele CJ Iaşi

0
328
Foto: apix.ro

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, a declarat, duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, că au ajuns toate modulele care alcătuiesc spitalul mobil pentru persoanele infectate cu COVID-19.

„De luni se face vama, începe descărcarea containerelor şi montarea lor de către specialiştii turci. Mă ţin de promisiunea făcută ieşenilor. Vom avea la Iaşi cel mai modern spital modular, cu 250 de paturi, 100 dintre ele pentru terapie intensivă. Totul este modern, totul este de ultimă generaţie. Acest spital este de cinci ori mai mare decât oricare dintre spitalele pe care încă le pregăteşte Guvernul. Grija mea principală este ca imediat după instalare să primim avizul de funcţionare şi spitalul să poată deservi imediat bolnavii care au nevoie de îngrijiri de specialitate”, a declarat preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa, citat de Agerpres.

Potrivit declaraţiilor sale, spitalul mobil este necesar mai ales în contextul creşterii numărului mare de cazuri de infectare cu COVID-19, dar şi pentru a elibera spitalele din Iaşi unde sunt aduse persoane din toată zona Moldovei care sunt infectate cu acest tip de virus. Acest spital va funcţiona ca secţie exterioară a Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi, care este unitate medicală de interes zonal, unde sunt internate persoane suspectate sau confirmate ca fiind infectate.

Spitalul mobil va fi construit în apropiere de Iaşi, pe DE 585, unde este Parcul Industrial TransAgropolis din comuna Leţcani, pentru a facilita accesul transportului medical din celelalte judeţe ale Moldovei. Unitatea medicală va fi construită din aproximativ 100 de containere de diferite dimensiuni, care însumează aproximativ 4 kilometri, va avea triaj, Unitate de Primire a Urgenţelor şi terapie intensivă, policlinică şi zonă administrativă, depozit şi zonă de suport tehnic, radiologie, unitate de sterilizare, laboratoare de analize medicale şi bancă de sânge, depozit pentru medicamente, farmacie, saloane pentru pacienţii cu forme uşoare sau medii, saloane pentru terapie intensivă, sală de operaţie, zonă postoperatorie, spaţii pentru personalul medical, spălătorie, bucătărie, sală de mese, morgă, toalete, rezervor de apă, generator de curent, sală pentru gestionarea infrastructurii IT, staţie pentru oxigen, zonă de cazare cu 16 paturi pentru personalul medical. În total vor fi 250 de paturi, din care 100 la terapie intensivă.

Achiziţia s-a făcut prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Euronest, banii fiind alocaţi de judeţele Iaşi şi Neamţ.

Articolul precedentRomânii pot intra în Austria doar cu test COVID-19 negativ nu mai vechi de 72 de ore, anunță MAE
Articolul următorNumărul deceselor provocate de coronavirus în Spania ar putea fi cu 60% mai mare decât cel oficial, potrivit El Pais