Președintele Asociației Profesionale a Medicilor de Ambulator (APMA), Cosmin Alexandrescu, a discutat telefonic cu lt. col. dr  Valeriu Gheorghiță, coordonatorul Campaniei de vaccinare, referitor la începerea vaccinării personalului medical din sistemul de Ambulator, respectiv a medicilor care își desfășoară activitatea în cabinete medicale individuale sau firme medicale.

“Dl. Dr. Gheorghiţă a precizat că fiecare cabinet medical îşi va face catagrafie personalului pe care o va ridica în platforma informatică ce urmează a fi lansată în jurul datei de 26 decembrie 2020. În această platformă se va face programarea datei şi centrului de vaccinare la care fiecare cabinet va fi arondat”, se arată într-un comunicat al APMA.

În acelaşi comunicat se arată că până la sfârşitul anului 2020, se aşteaptă importul a încă 140.000 de doze de vaccin, urmând ca apoi, săptămânal, să se primească noi loturi astfel încât până la sfârşitul lunii ianuarie 2021, întreg personalul medical să poată primi cel puţin prima doză de vaccin.