Artroza – Afectiunile artritei reumatoide

0
436

Dr. Catalin Codreanu – Director Centrul Metodologic de Reumatologie „Ion Stoian”

Artrita reumatoida este o boala inflamatorie a articulatiilor care se intalneste foarte frecvent in populatia generala (aproximativ 1% din populatie sufera de aceasta boala). Cauzele directe ale artritei reumatoide nu sunt precis cunoscute. in momentul de fata se considera ca exista o serie de factori favorizanti care pot declansa boala (ex. fumatul – este capabil sa induca o modificare la nivelul plamanului in urma careia sistemul imunitar reactioneaza altfel, iar din aceasta reactie anormala a sistemului imunitar rezulta, in cele din urma boala, respectiv artrita reumatoida; o serie de infectii virale – care la un moment dat poate produce o delegrare imunitara). Antecedentele familiale reprezinta si ele un factor de risc. Varstele cele mai frecvente la care debuteaza boala se situeaza intre 20 si 40 de ani. Modul in care se manifesta artrita reumatoida este foarte diferit. La inceputul ei boala se manifesta prin dureri articulare, care au o caracteristica anume – sunt dureri inflamatorii care apar in special noaptea, atunci cand articulatiile sunt in repaus; se accentueaza in a doua parte a noptii, astfel incat dimineata bolnavul se trezeste cu articulatiile dureroase si prezinta redoare matinala (o intepenire a articulatiilor- care se misca foarte greu); cu cat aceasta redoare matinala dureaza mai mult, cu atat avem de-a face cu o afectare mai severa.

Boala se intalneste frecvent la articulatiile de la maini si se intalneste simetric, atat in partea dreapta, cat si in partea stanga – afecteaza foarte frecvent articulatiile de la nivelul piciorului, genunchii, gleznele, umerii, coatele. Pe masura ce boala avanseaza pot sa apara si alte manifestari: la nivelul muschilor, cu durere musculara-miozita, pot sa apara oboseala, astenia, febra; din cauza inflamatiei pot sa apara modificari la nivelul organelor interne(afectarea plamanului, inimii si altor organe).

Articolul precedentObezitatea si fumatul duc la deces!
Articolul următorImportanta diagnosticarii precoce a bolilor cardiovasculare