Artroscop de ultimă generație, la Spitalul Universitar de Urgență București

0
522

Tehnică revoluționară minim invazivă pentru evaluarea şi tratarea leziunilor din interiorul articulaţiilor, la Spitalul Universitar de Urgență București. Unitatea medicală a primit un artroscop de ultimă generație, de la o companie privată.

“Aparatură de înaltă performanță, cum este cazul acestui artroscop, înseamnă mai puține zile de spitalizare. Datorită artroscopiei se pot diagnostica și rezolva multiple probleme de la nivelul articulațiilor. Prin vizualizarea în cele mai mici detalii a articulației, avem posibilitatea de a stabili un diagnostic corect și de a trata corespunzător leziunile intraarticulare. Intervenția chirurgicală minim invazivă necesită spitalizare de scurtă durată și recuperare funcțională mult mai rapidă decât presupune chirurgia deschisă”, a declarat prof. univ. dr. Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgență București.

Artroscopia reprezintă o intervenție chirurgicală ortopedică minim-invazivă cu un scop diagnostic, cât și terapeutic folosită în cadrul afecțiunilor articulare.

Această procedură înlocuiește cu succes în mare parte intervențiile invazive. Comparativ cu intervențiile clasice, deschise, artroscopia permite chirurgului ortoped o vizualizare mai detaliată a structurilor pe care le tratează, scăzând astfel durata de spitalizare, iar recuperarea este mai rapidă.

“Față de procedura clasică, artroscopia are multiple avantaje, cum ar fi: mai puțină durere după operație, accelerează recuperarea mobilității, durată redusă de spitalizare, deci un timp mai rapid de vindecare, un risc mai mic de infecție și de apariție a vreunei complicații, dar cel mai important este că pacientul poate reveni la activitățile normale într-un timp mult mai scurt”, a explicat dr. Adrian Cursaru, medic primar ortoped în echipa coordonată de prof. univ. dr. Cătălin Cîrstoiu.

Articolul precedent„Bucharest Leaders Summit: Reporting for Duty” și-a desschis luni porțile la Palatul Victoria
Articolul următorEchipamente în valoare de 2,6 milioane de lei, pentru reducerea riscului de infecţii nosocomiale, la Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca