AREA: „În 2023, vom oferi un grant în valoare de 30.000 RON celor interesați să cerceteze în domeniul encefalitei autoimune”

0
240

Asociația Română pentru Encefalită Autoimună (AREA) anunță lansarea apelului pentru Grantul de cercetare in memoriam Teodora Tudose; acesta are ca scop sprijinul financiar al cercetării centrate pe diagnosticul, tratamentul și recuperarea pacienților cu encefalită autoimună.

„Oferind șansa de a-i ajuta pe pacienții cu encefalită autoimună, ne propunem să onorăm memoria Teodorei, care a pierdut lupta cu această boală în 2017. Sperăm să putem duce mai departe măcar o fracțiune din bunătatea, dorința de a ajuta și dragostea de oameni pe care Teodora le-a răspândit în jurul ei.

În 2023, vom oferi un grant în valoare de 30.000 RON, apelul adresându-se tuturor celor interesați să cerceteze în domeniul encefalitei autoimune. Aplicanții trebuie să fie afiliați unei instituții din România, iar activitatea de cercetare trebuie să se desfășoare pe teritoriul României. Vom lua în considerare aplicații legate de cercetarea fundamentală, clinică sau translațională, însă propunerile trebuie să demonstreze un impact direct pentru pacienții cu encefalită autoimună” – transmite AREA.

Mai multe informații despre cum se poate aplica la acest proiect se pot obține AICI.

Aplicația (max. 4 pagini, excluzând referințele) trebuie să ilustreze un proiect cu durata de maxim 12 luni și să includă trei secțiuni:

    1. cadrul teoretic al cercetării (ce anume se cunoaște în legătură cu tema de cercetare, care sunt deficiențele în abordările actuale, detalierea explicită a inovației, relevanței și impactului propunerii actuale pentru pacienți)
    2. design-ul studiului (obiective, metode, rezultate așteptate), precum și modul de valorificare/diseminare a rezultatelor cercetării
    3. buget preliminar, în limita celor 30.000 RON.

Banii nu vor putea fi folosiți pentru cheltuieli indirecte asociate activității de cercetare (suport salarial, deplasări, taxe de congres/publicare ș.a.).

Cum se va realiza evaluarea

Aplicațiile vor fi evaluate de către o comisie care va include doi cercetători/clinicieni din afara României, cu expertiză în domeniul encefalitelor autoimune. Evaluarea va urmări rigoarea științifică a propunerii și potențialul impact al acesteia pentru pacienți. Membrii comisiei care semnalează potențiale conflicte de interese cu aplicantul sau cu proiectul se vor recuza, urmând a fi înlocuiți de un alt membru al comunității internaționale. După evaluarea aplicațiilor, membrii comisiei vor face o recomandare pe care o vor înainta Consiliului Director al AREA care va desemna proiectul câștigător.

Condițiile impuse câștigătorului grantului de cercetare:

  • După desemnare, câștigătorul grantului va prezenta detaliat proiectul în cadrul unui eveniment public, organizat online, în prezența membrilor AREA
  • Durata proiectului nu va depăși 12 luni, startul acestuia fiind obligatoriu în primele 3 luni ale anului 2024
  • Beneficiarul va înainta rapoarte preliminare la 3, 6 și 9 luni de la startul proiectului, urmând a depune raportul final la maxim o lună după încheierea celor 12 luni alocate proiectului
  • Toate comunicările științifice rezultate din activitatea de cercetare (postere, abstracte, prezentări, articole) vor fi înaintate Consiliului Director al AREA de îndată ce vor fi acceptate spre publicare. Orice material științific publicat va menționa: “Acest proiect a fost finanțat de către Asociația Română pentru Encefalită Autoimună.”
Articolul precedentPremiul Nobel pentru medicină 2023: Katalin Kariko și Drew Weissman, laureați pentru vaccinurile ARN mesager împotriva COVID-19
Articolul următorUn al doilea vaccin pentru prevenirea malariei, disponibil din 2024 în unele ţări africane, recomandat de OMS