Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, medicul Raed Arafat, a declarat că în unele spitale din România au fost trimise adrese în care s-a transmis că sunt monitorizate pentru tortură.

„Şi chiar au fost puse sub semnul întrebării şi ştim aici, în România, că s-au trimis adrese în care s-a transmis la unele spitale că ele sunt monitorizate pentru tortură. Înseamnă că, automat, medicii au fost puşi sub semnul întrebării ca potenţiali torţionari. Şi, gândiţi-vă, indiferent care era intenţia şi de cât de bună era, modul în care s-a comunicat a fost o problemă, pentru că mesajul care s-a transmis era un mesaj de lipsă a încrederii a populaţiei, să scadă încrederea populaţiei în medicii care lucrau şi trebuia lucrat şi comunicat în acest sens”, a afirmat Arafat.

Potrivit acestuia, modul în care s-a comunicat în spaţiul public în contextul pandemiei de COVID 19 chiar din interiorul sistemului medical, în anumite momente, a pus sub o „presiune maximă” munca personalului medical, adăugând că acest element va trebui analizat pentru a putea fi evitat pe viitor în situaţii similare.

„Munca personalului medical sub o presiune maximă a fost o noutate pentru foarte mulţi dintre colegii noştri medici. Medicii nu sunt obişnuiţi să vadă că sunt criticaţi de dimineaţă până seara, inclusiv de către colegi din interiorul sistemului sanitar. Adică, tu eşti în Terapie intensivă şi lucrezi şi-ţi pui viaţa în pericol şi la televizor ai un coleg sau o colegă care neagă existenţa bolii, din interiorul sistemului sanitar. Astea au fost noutăţi, nimeni nu s-a aşteptat la ele, nimeni nu a crezut că o să vadă acest lucru. Medicii nu fac cursuri de comunicare reală, deci cum să comunice cu presa, cum să comunice cu oamenii, când sunt în situaţie de criză şi acest lucru s-a văzut. Unii colegi au preferat să nu comunice deloc, alţi colegi au comunicat, dar au comunicat într-un mod în care, poate, nu s-au făcut înţeleşi şi cei care au comunicat şi au încercat să comunice au devenit ţintele unor atacuri ca să le închidă gura”, a declarat Raed Arafat, în cadrul conferinţei „Black Sea and Balkans Security Forum”, potrivit Agerpres.