Arafat, despre suspendarea internărilor: Decizia este cea pe care o ia orice manager al medicinei de dezastru

0
100

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a precizat, miercuri seară, că ordinul care a dispus suspendarea pentru 30 de zile a internărilor pacienţilor cronici nu închide spitalele, ci reprezintă o prioritizare a resurselor disponibile. Este vorba despre o măsură temporară, care a fost aplicată şi în alte state, a menţionat șeful DSU. Deciziile cu privire la pacienţii care nu pot să aştepte vor fi luate de medici.

”Ordinul nu închide spitalele. Ordinul nu închide serviciile ambulatorii care rămân deschise (…) Ordinul pune o prioritizare între cazurile care pot fi amânate şi situaţia în care ne aflăm şi unde sunt cazuri care au nevoie de resursa umană suficientă dedicată lor, cu specialitate ATI, Anestezie, Urgenţă”, a declarat, miercuri seară, Raed Arafat.

Șeful  DSU a explicat că decizia privind cazurile care suportă amânare este a medicului.

”Este prioritizarea resurselor ce am făcut, principiu foarte cunoscut în cadrul medicinei de dezastre şi se aplică atunci când avem limitare de resurse şi avem nevoie de resurse în acest sens. Nu suntem nici prima, nici ultima ţară care ia astfel de măsuri”, a adăugat șeful DSU.

Arafat a explicat că trebuie luate măsuri speciale în această situaţie specială în care ne aflăm, cu 15.000 de cazuri zilnic.

„La acest moment, retragerea ordinului și revenirea la situația în care spitalele sunt pline de cazuri care pot fi amânate și în același timp avem presiune pe spitale cu cazuri foarte grave. Decizia pe care am luat-o este cea pe care o ia orice manager al medicinei de dezastru, situația aceasta există. Salvarea de viață are întotdeauna prioritate și acesta este un principiu pe care toți cei care au făcut medicină a dezastrelor îl știu foarte bine”, a mai precizat Raed Arafat.

Autorităţile au decis suspendarea internărlor pentru 30 de zile pentru toţi pacienţii care pot fi amânaţi. Decizia nu se referă la urgenţe, gravidele şi pacienţii oncologici care trebuie monitorizaţi şi nici la pacienţii cu dializă.pacienți cornici

Articolul precedentPlângere penală la un centru de vaccinare anti-COVID din Timișoara. Sunt suspiciuni de imunizări fictive
Articolul următorStudiu: Proteinele secretate în timpul exerciţiilor fizice pot suprima dezvoltarea tumorilor