Arafat: Carantinarea totală nu este un scenariu care să fie luat în calcul în acest moment

0
665

Intrarea în carantină la nivel naţional nu este un scenariu care să fie luat în calcul în acest moment, a precizat, vineri, secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).

„Nu este un scenariu pe care să îl luăm în calcul în acest moment. Ştiţi că am luat măsurile pe care le avem acum, care sunt destul de serioase dacă se aplică, şi vedem că totuşi am ajuns la un platou. Să vedem dacă ţine şi dacă începe să coboare şi care este situaţia. Dar carantinarea totală, în care să stea toată lumea, să închidem toată economia, nu s-a luat în discuţie, adică nu s-a luat în considerare să se facă la acest moment. S-a preferat crearea unor posibilităţi de a permite unele activităţi persoanelor protejate şi în care riscul să facă o formă gravă a bolii este mai mic, riscul să transmită este mai mic. Bineînţeles, aici sunt şi persoane care nu mai au acces la anumite activităţi temporar. Este adevărat că este o chestiune temporară. Asta este măsura care s-a ales faţă de a avea o măsură radicală naţională, în care toată lumea să stea acasă şi să nu iasă nimeni decât pentru unul sau două-trei motive care sunt permise”, a explicat secretarul de stat într-o conferinţă de presă.

Potrivit șefului DSU, scăderea numărului de cazuri COVID-19 depinde şi de respectarea regulilor actuale.

„Cel puţin la acest moment, vedem că creşterea este încetinită, este oprită, avem platoul, să vedem ce înseamnă dacă va fi scădere, dacă va rămâne un platou pentru o perioadă mai lungă acolo, la 12.000 – 13.000 – 14.000 (de cazuri pe zi – n.r.), pentru că impactul acestor cazuri este destul de serios în continuare pe terapie intensivă. Totul depinde de respectarea regulilor”, a subliniat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Articolul precedentOMS: Miliarde în plus sunt necesare pentru vaccinuri şi medicamente anti- COVID-19 până în septembrie 2022
Articolul următorCâte țări au oferit asistenţă României prin mecanismul de protecţie civilă al UE în ultimele trei săptămâni