Arad: Număr record de donatori, sângele nu mai poate fi depozitat iar oamenii așteaptă în fața instituției. Ce îi motivează

0
402

În anii anteriori, Centrul de Transfuzie Sanguină (CTS) Arad a făcut numeroase apeluri la populaţie să doneze sânge, mai ales la început de an, din cauza stocurilor mici şi a cererii mari venite de la spitale. Nu la fel se întâmplă la începutul acestui an, când se anunță cel mai mare nivel al numărului de donatori de la înființarea instituției.

Astfel, în timp ce media zilnică a donatorilor în ultimul trimestru din anul trecut a fost de 39 persoane, în primele şapte zile din ianuarie s-au făcut recoltări, în medie, de la 58 persoane pe zi.

Conducerea unităţii: A fost depăşită capacitatea de stocare a componentelor sanguine

Potrivit directorului instituției, Laura Păcurariu, dacă până recent CTS se confrunta adesea cu lipsa stocurilor de sânge, în prezent nu mai există capacitate de stocare din cauza numărului crescut de voluntari – relatează Agerpres, precizând totodată că sute de persoane s-au prezentat aici în primele zile ale anului pentru a dona. Donatorii primesc astăzi de la stat 280 lei, faţă de 67 lei, până la finalul anului trecut.

În perioada 3 – 11 ianuarie, CTS Arad nu a putut primi mai mult de 410 donatori deşi s-au prezentat mult mai mulţi. Comparativ, anul trecut în aceeaşi perioadă, au fost acceptaţi 238 donatori. Chiar și în aceste condiții, oamenii au aşteptat în continuare în faţa centrului: „Ne pare rău că unii s-au supărat pe noi, dar trebuie să înţeleagă faptul că toate componentele sanguine au un termen limitat de valabilitate şi nu le putem stoca pe termen lung.

Am ajuns la cel mai mare număr de donatori din istoria centrului nostru şi în acest moment nu mai avem capacitate de stocare, mai acceptăm doar donatori fideli, dar numai pentru anumite grupe de sânge. Interesul donatorilor a crescut de la 1 ianuarie, de când s-au majorat beneficiile. Considerăm că o majorare de la 67 de lei se impunea, dar poate nu atât de mare, la 280 de lei”, a declarat Laura Păcurariu, potrivit sursei citate.

Articolul precedentRafila, după deblocarea posturilor în Sănătate: Unitățile sanitare care au solicitat scoaterea posturilor la concurs să demareze imediat aceste proceduri
Articolul următorMinistrul Rafila: Încercăm, în perioada următoare, să găsim o soluţie privind salarizarea personalului TESA din Sănătate