Aproximativ 8000 de boli rare, înregistrate la nivel mondial. 75% dintre acestea afectează copiii

0
127

În fiecare an, pe 28 februarie este marcată ziua internațională a bolilor rare. La ora actuală, sunt înregistrate aproximativ 8.000 de boli rare, 75% dintre acestea afectând copiii.

Alianţa Naţională pentru Boli Rare România – ANBRaRo anunţă organizarea campaniei nationale cu tema ,,Acces echitabil la îngrijire și tratament pentru pacienții cu boli rare din România”.

,,Până în 2008 se presupunea că sunt prea puțini pacienți afectați de aceste boli și nu constituiau o prioritate pe lista alocărilor bugetare din sănătate. După 2008 și mai ales după 2014, când Planul Național de Boli Rare a fost inclus în Strategia Națională de Sănătate, lucrurile s-au schimbat în bine dar, mai sunt multe de făcut. Deși pacienții sunt puțini în cadrul fiecărei boli, ei reprezintă colectiv, doar în România, mai mult decât populatia oraselor Brasov, Cluj și Timișoara împreună (> 1.300.000 de romani sufera de o boala rara pe tot parcursul vietii lor)”, se arată într-un comunicat al Alianţei Naţionale pentru Boli Rare România – ANBRaRo.

Peste 300.000.000 de pacienți cu boli rare, la nivel mondial

Potrivit sursei citate, bolile rare sunt cronice, progresive, degenerative şi deseori ameninţă viaţa, cu nivele ridicate de suferinţă.

,,Astăzi nu există un tratament adecvat pentru majoritatea bolilor rare. În lume sunt cunoscute aproximativ 8000 de boli rare, 75% dintre acestea afectând copiii. Deşi bolile sunt rare, pacienţii sunt numeroşi. Paradoxul bolilor rare constă tocmai în faptul că diversitatea şi numărul mare de boli rare diferite face ca şi expertiza să fie RARĂ. La nivel european, trăiesc peste 30.000.000 de pacienţi cu boli rare, iar la nivel mondial, peste 300.000.000”, se precizează în comunicat.

În prezent timpul de așteptare până la aflarea diagnosticului este între 4,8 și 6 ani la nivel global.

,,Timpul de așteptare până la diagnostic și îngrijire de calitate trebuie scurtat. Avem nevoie de registru național de boli rare și de un circuit al pacienților structurat, cu rețele naționale de referință”, a declarat Dorica Dan, președintele Alianței Naționale pentru Boli Rare din România.

,,Când o boală este diagnosticată la timp și pacientul este îngrijit corect, oamenii sunt deseori capabili să îsi îmbunătățească calitatea vieții sau să își mențină starea de sănătate, ceea ce înseamnă că un diagnostic timpuriu, combinat cu o îngrijire corectă este nu doar etic ci și eficient. Statisticile europene au demonstrat că banii necesari spitalizării în lipsa tratamentului conduc la cheltuieli mult mai mari. Diagnosticul greșit sau întârziat al pacienților cu boli rare duce deseori la costuri crescute in sistemele de sănătate, tratamente inadecvate, uneori periculoase și cu consecinte grave”, mai precizează sursa citată .

În ultimii ani, Planul Național de Boli Rare – PNBR a fost inclus de către Ministerul Sănătății în strategia Națională de Sănătate Publică 2014-2020.

,,Printr-un Ordin al Ministerului Sănătății, la sfârșitul anului 2014 s-a înființat Consiliul Național pentru Bolile Rare (CNBR), organism ştiinţific interdisciplinar format din experţi în domeniul bolilor rare, cu atribuții în coordonarea metodologică și științifică din domeniul bolilor rare. S-au acreditat 27 de Centre de Expertiză și o parte dintre aceste centre sunt active în Rețelele Europene de Referință. Mai multe Centre de Expertiză se vor afilia rețelelor în curând, după finalizarea evaluării Comisiei Europene. Tot după 2014, lista de medicamente inovatoare a fost actualizată de peste 20 de ori dar, cu toate progresele realizate, mai mult de 2/3 din medicamentele orfane aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului nu sunt încă accesibile pacienților români”, se mai arată în comunicat.

Articolul precedentSJU Călărași: Scurgeri de heliu în clădirea în care funcţionează aparatul RMN
Articolul următorCNCAV: O nouă tranşă de vaccin Pfizer/BioNTech, de 214.110 doze, soseşte, luni, în ţară