Coronavirus: Aproximativ 100 de studenți la medicină în Arad, voluntari în spitale

0
355

Aproximativ o sută de studenţi de la programele de studii de medicină din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” (UVVG) Arad s-au oferit voluntari în spitale în contextul epidemiei de COVID-19.

Rectorul UVVG Arad, Coralia Cotoraci, a început recrutarea voluntarilor care vor sprijini activităţile din cadrul camerelor de gardă şi unităţilor de primiri urgenţe, în funcţie de evoluţia infecţiilor cu noul coronavirus, potrivit Agerpres.

„Încă dinainte de a apărea Ordinul Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă, studenţii UVVG s-au oferit ca voluntari. Ordinul Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă stipulează necesitatea recrutării studenţilor medicinişti (începând cu anul IV) pentru camerele de gardă şi unităţile de primiri urgenţe. La universitatea noastră, aproximativ o sută de studenţi s-au înscris în programul de voluntariat, recrutarea fiind efectuată prin reprezentanţii studenţilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei de învăţământ superior, Erika Blidar, pentru Agerpres.

De asemenea, alţi voluntari din cadrul universităţii, de la specializarea Psihologie, oferă suport persoanelor vârstnice.

Încă de la începutul măsurilor luate de autorităţi pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, UVVG Arad a pus la dispoziţie o locaţie din judeţ care a fost transformată în centru de carantină.

UVVG Arad are peste 5.000 de studenţi, majoritatea fiind înscrişi la programele de studii de medicină.

Articolul precedentAl patrulea deces cauzat de coronavirus în România
Articolul următorCoronavirus: Turcia ameninţă cu confiscarea fabricilor dacă nu vând măşti chirurgicale guvernului