Aproape jumatate dintre romani acuza dureri de cap cel putin o data pe luna

0
289

46% dintre romani acuza dureri de cap, migrene sau cefalee cel putin o data pe luna. Dintre acestia, mai mult de jumatate se plang de astfel de simptome saptamanal. Pe de alta parte, 4 din 10 romani nu au experimentat aproape niciodata astfel de stari. Pentru 46% dintre romanii afectati cel putin o data pe an de dureri de cap, migrene sau cefalee, criza dispare dupa cel mult o ora, in timp ce pentru mai mult de jumatate durerile de cap dispar in general dupa cateva ore sau chiar dupa o zi. Un mediu de lucru prea stresant sau prea monoton, cu termene de predare stranse si in care relatiile cu sefii sau colegii sunt mai tensionate se asociaza cu o durata mai mare a crizelor. Cel mai frecvent, aceste dureri de cap sunt localizate in zona fruntii (41% dintre cei afectati anual) sau sunt dureri generalizatein toata zona capului (29%). Relativ frecvente sunt si durerile in zona oculara (20%) sau a tamplelor (19%). Odata cu inaintarea in varsta, atat ponderea celor care acuza lunar astfel de dureri, dar si frecventa crizelor cresc. O persoana tanara, de pana in 30 de ani, se plange de dureri de cap in medie de 1,4 ori pe luna, in timp ce in randul persoanelor de peste 50 de ani durerile de cap se instaleaza mult mai frecvent, in medie de 2,5 ori pe luna. Mai predispuse unor stari de disconfort generate de durerile de cap sunt femeile, persoanele cu nivel de educatie scazut, dar si persoanele vaduve si cele care locuiesc in mediul rural. Studiul indica si o legatura puternica intre nivelul de trai si frecventa instalarii unor astfel de episoade. Cu cat veniturile sunt mai scazute, cu atat mai mare este si incidenta durerilor de cap. Informatiile provin din studiul Omnibus realizat de GfK Romania in luna februarie 2010 pe un esantion de 1641 de persoane. Rezultatele sunt reprezentative pentru populatia Romaniei in varsta de 15 ani si peste.

Articolul precedentAparat de testare auditiva pentru Spitalul Clinic de Urgenta „Sf. Pantelimon”
Articolul următorCaz unic de supravietuire in Romania in urma unor arsuri pe 95% din suprafata corpului