Un procent de 56% dintre părinți nu doresc să își trimită copiii la școală dacă profesorii nu se vaccinează, se arată într-un sondaj realizat de Asociația „Mame pentru Mame”.

În același timp, peste jumătate dintre cei chestionați (58,7%) au declarat că profesorii care nu doresc să se vaccineze ar trebui să țină doar ore online, nu cu prezență fizică în fața elevilor.

„Avem acum dovada că majoritatea părinților înțeleg utilitatea vaccinării și sunt de acord cu aceasta”, a afirmat Ana Măiță, președintele Asociației “Mame pentru Mame” și activist pentru drepturile femeilor, mamelor și copiilor.

„Ca mamă și fost pacient COVID-19, am o experiență directă cu boala și cunosc impactul pe care îl are asupra unei familii. Am trecut printr-o perioadă sumbră în care am fost izolată, cu alți doi membri ai familiei mele suspecți de infectare cu coronavirus, iar un altul, cu o stare de sănătate extrem de fragilă, la rândul său în izolare pentru a se feri de infecții. Înțeleg perfect preocupările părinților și aș dori să le transmit că au susținerea deplină a organizației noastre. Datorită vaccinării populația este acum ferită de boli grave precum difteria sau poliomelita, așadar vom depune toate eforturile pentru a convinge oamenii, în mod particular profesorii, de beneficiile vaccinării, în special în actualul context”, a afirmat Ana Măiță, președintele Asociației „Mame pentru Mame”.

Recentul sondaj publicat de Federația Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” arată însă o situație de semn opus, în care majoritatea profesorilor refuză vaccinarea. În schimb, opinia părinților, consultați prin intermediul chestionarului Asociației „Mame pentru Mame”, este că profesorii care nu doresc să se vaccineze ar trebui să predea exclusiv online.

„Din fericire, doar o mică parte dintre respondenți, 13%, consideră că acești profesori ar trebui excluși din învățământ, deci nu avem în față perspectiva unui conflict între părinți și profesori. Aceste date ne fac să credem că putem găsi o soluție acceptabilă pentru școală, care să le ofere profesorilor care nu doresc să se vaccineze șansa de a-și face în continuare meseria. Subliniez însă că organizația noastră susține în continuare cu fermitate adoptarea unei legi a vaccinării”, potrivit Anei Măiță.

Chestionarul „Mame pentru Mame” a fost completat online de 710 români, în perioada 21-22 decembrie.