Aproape 5.000 de români înregistrați, anul acesta, în Registrul Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice

0
79

Peste 4.971 de donatori români s-au înscris în anul 2021 în Registrul donatorilor, ridicând astfel la 80.399 numărul celor înregistrați ca potențiali donatori în România, potrivit unui comunicat de presă.

“Din aprilie 2013, când Registrul Național de Celule Stem Hematopoietice a devenit funcțional, 328 de pacienți au fost transplantați cu celule stem hematopoietice provenite de la donatori neînrudiți, iar 31 de români au donat pentru a salva viața unor pacienți neînrudiți, dintre care 16 au donat pentru pacienți români“, potrivit comunicatului citat.

Potrivit sursei citate, în România, în fiecare an, trei persoane la 100.000 locuitori sunt diagnosticate cu cancere de sânge și, pentru ei, singura soluție de însănătoșire o reprezintă transplantul de celule stem hematopoietice. În prezent, 37 de pacienți sunt în așteptarea unui donator compatibil care le poate salva viața.

Transplantul de celule stem hematopoietice poate salva viața pacienților în cazul a peste 70 de boli grave de sânge, printre care leucemiile, limfoamele, mieloamele, anemia aplastică și anemiile hemolitice ereditare severe, dar și afecțiuni precum sindromul mielodisplazic, boli ereditare ale sistemului imunitar și tulburări metabolice moștenite.

“În primul rând, aș dori să mulțumim tuturor donatorilor voluntari care s-au înscris în Registru de la înființare și până acum și, în mod special, celor care au donat celule stem hematopoietice în acest an, dificil pentru toată lumea. Deși sunt peste 80.000 de posibili donatori înscriși în Registrul din România, în prezent, numai 0,33% din populația României este înscrisă în Registrul donatorilor de celule stem, iar șansa de a găsi un donator compatibil, pentru cei 33% dintre pacienții pentru care nu există donatori compatibili niciunde în Registrele internaționale, este ca peste 5% din populația României să se înscrie în RNDVCSH”, a declarat dr. Aurora Dragomirișteanu, director general Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.

Potrivit sursei citate, zece donatori români au donat în perioada pandemiei COVID-19, șapte dintre ei pentru pacienți români tratați în centrele de transplant din România. Datorită restricțiilor de zbor, transporturile grefelor de celule stem hematopoietice de la donatori internaționali au fost organizate rutier, pe culoarele verzi, și toate au fost realizate în mai puțin de 48 de ore. Totodată, pentru reducerea riscurilor legate de transmiterea SARS-CoV-2 sau pierderea viabilității celulelor stem hematopoietice, 2/3 din grefele de celule stem hematopoietice au fost crioprezervate, iar transplantul a fost programat ulterior.

Din anul 2019, înscrierea în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice se poate face și on-line. Aceasta are avantajul că orice persoană sănătoasă, cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani, se poate înscrie de acasă, fără a mai fi nevoie să meargă la un centru al donatorilor.

La nivel mondial, peste 39 de milioane de potențiali donatori sunt înscriși în Registrele din 61 țări, de pe toate continentele. Anual, peste 50.000 de pacienți caută un donator în afara familiei lor, iar pentru 49% dintre pacienții care au nevoie de transplant, donatorii sunt găsiți în registrele din alte țări.

“Peste 330 de mii dintre donatorii potențiali înscriși în registrele internaționale au donat celule stem hematopoietice pentru pacienți neînrudiți, dintre care 22.373 au donat în anul 2020. Cu toate acestea, pentru 8% dintre pacienții internaționali nu au fost găsiți donatori compatibili. Șansele de a găsi un donator compatibil pentru un pacient din România cresc odată cu creșterea numărului donatorilor voluntari înscriși în Registrul din România“, mai arată sursa citată.

De la primul transplant, realizat în 1957, și până în prezent, au fost efectuate în lume peste un milion de transplanturi de celule stem hematopoietice.

Ziua Mondială a Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice este celebrată, în fiecare an, în a treia sâmbătă din septembrie la nivel internațional, cu scopul de a mulțumi milioanelor de donatori de celule stem hematopoietice înscriși în registrele din întreaga lume și de a evidenția cooperarea globală în transplantul de celule stem hematopoietice.

 

Articolul precedentLista restricțiilor decise de Guvern pentru persoanele nevaccinate anti-COVID-19
Articolul următorGheorghiță: Ne așteptăm și la vârfuri de 20.000 de cazuri de COVID pe zi, la 15 octombrie