in data de 12 martie 2012, pentru a marca Ziua Pacientului European, Alianta Pacientilor Cronici din Romania (APCR) a organizat o masa rotunda cu tema Drepturile si Obligatiile Pacientilor in contextul unui sistem de sanatate centrat pe pacient, la care au participat reprezentanti ai ONG -urilor din sanatate, membri APCR cat si invitati, reprezentanti ai CNAS, ai Comisiilor de Sanatate din Parlamentul Romaniei, reprezentanti ai producatorilor de medicamente si reprezentanti ai mass-media.

in cadrul acestei intalniri au fost identificate punctele sensibile ale sistemului sanitar si s-au facut propuneri pentru gasirea unor solutii sustenibile si eligibile rezolvarii acestor probleme. O prima problema identificata este aceea ca in sistemul de sanatate nu sunt respectate drepturile si nevoile pacientului, iar nivelul serviciilor medicale este nesatisfacator. Dintre aspectele care provoaca nemultumire se numara lipsa unor medicamente care fac parte din protocoalele de tratament ale bolilor cronice, limitarea accesului pacientilor la anumite proceduri medicale si tratamente datorat listelor de asteptare.

in ceea ce priveste finantarea sistemului sanitar, participantii la masa rorunda au ajuns la concluzia ca sistemul sanitar romanesc este subfinantat si ca exista o lipsa de transparenta in colectarea si alocarea fondurilor Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, a fondurilor din taxa pe viciu, taxa de clawback si alte fonduri care au ca destinatie fondul de sanatate.

De asemenea, participantii au aratat ca in sistemul de sanatate lipsesc politicile coerente, cum ar fi deblocarea posturilor pentru rezolvarea problemei personalului medical si incheierea unor contracte civile cu medicii pentru asigurarea unor servicii de calitate in unitatile sanitare.

insa cea mai importanta problema a sistemului este cea a reformei, in sensul ca asigurarile private de sanatate nu sunt sustenibile din cauza nivelului scazut de trai.

Alianta Pacientilor Cronici din Romania doreste implicarea autoritatilor publice: Parlamentul Romaniei, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, Ministerul Sanatatii care sa implementeze masuri in vederea respectarii drepturile pacientilor din Romania la sanatate si viata.