Secretarul de stat în Ministerul Sănătății și vicepreședinte CNCAV, Andrei Baciu, a declarat că României îi vor reveni 1,3 milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 produs de AstraZeneca.

”De săptămâna trecută, începând cu data de vineri, mai avem un nou vaccin produs de AstraZeneca care, din estimările pe care le avem până în acest moment, pentru februarie și martie României îi vor reveni 1,3 milioane de doze. Pentru luna februarie vom primi în jur de 800.000 de doze, cel mai probabil în trei tranșe.”, a declarat Andrei Baciu în cadrul conferinței de presă de marți de la Palatul Victoria privind situația vaccinării anti-COVID-19 în România.

În ceea ce privește calendarul de livrări pentru celelalte vaccinuri, vicepreședinte CNCAV a menționat: ”Cu privire la calendarul de livrări nu sunt modificări semnificative față de săptămâna trecută. Cu privire la dozele de vaccin produse de Pfizer BioNTech până la sfârșitul lunii martie rămânem la în jur de 2,5 milioane de doze. Cu privire la dozele produse de către compania Moderna, așa cum știm săptămâna trecută am fost anunțați de către compania Moderna că va exista o reducere de 20% în dozele livrate pe parcursul lunii februarie, doze care însă vor fi recuperate până la sfârșitul lunii martie, și vorbim aici de un total de 430.000 de doze.”

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății a adus în discuție și vizita de lucru de săptămâna trecută din Republica Moldova.

”Referitor la sprijinul pe care România îl acordă Republicii Moldova, săptămâna trecută a avut loc o vizită a delegației României, am avut întâlniri cu autoritățile Republicii Moldova cu privire la două chestiuni importante: pe de o parte, experiența României în pregătirea și implementarea campaniei de vaccinare și, pe de altă parte, sprijinul pe care România îl poate acorda atât prin donația celor 200.000 de doze care va fi făcută cândva în viitorul apropiat. Însă această vizită de lucru a fost și cu privire la sprijinul tehnic, juridic pe care putem să îl acordăm în o mai bună pregătire pentru defsășurarea și implementarea campaniei de vaccinare în Republica Moldova.”, a mai subliniat Andrei Baciu.