Andrei Baciu, despre companiile care au demarat deja vaccinarea angajaților

0
498

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, a anunțat că un număr de 79 de companii au demarat deja activitatea de imunizare a angajaţilor, din care 16 sunt operatori din industria ospitalităţii (HoReCa).

„Operatorii economici privaţi susţin campania de vaccinare. Cifrele centralizate în urmă cu câteva ore ne arată că 79 de companii au demarat deja activitatea de imunizare a angajaţilor, din care 16 sunt operatori din industria ospitalităţii (HoReCa). Ne dorim ca angajaţii să fie protejaţi, iar românii să meargă fără teamă la hoteluri, restaurante şi cafenele”, a anunțat Baciu, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, 25 de echipe mobile au fost prezente în centrele organizate provizoriu de către angajatori şi au fost vaccinate anti-COVID 4.961 de persoane.

„La această cifră adăugăm şi munca celor din centrele mobile. Aproape 2.000 de persoane trecuseră astăzi, până la ora prânzului, prin aceste cabinete”, a mai arătat secretarul de stat.

Conform acestuia, centrele mobile sunt în Arad, Argeş, Bacău, Constanţa, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Sibiu.

Articolul precedentMinisterul Sănătății pregătește o aplicație pentru aparținătorii pacienţilor COVID-19 internaţi la ATI
Articolul următorDe unde poate fi descărcată adeverința de vaccinare și care sunt pașii care trebuie urmați