Anchete la maternitatea arădeană după ce o tânără a murit împreună cu copilul său

0
528

O altă tragedie care amintește de cea de la Secția Exterioară Obstetrică Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență ,,Mavromati” Botoșani: inspectorii de sănătate publică au început o anchetă la Maternitatea Arad, unde o tânără de doar 25 ani a murit, marţi, împreună cu copilul născut prin cezariană. Acestafusese adusă la Secţia Clinică Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Judeţean în cursul zilei de luni, pentru că respira cu dificuștate şi avea febră:

„A fost adusă la spital cu ambulanţa, pentru febră la domiciliu, cefalee, tuse şi dispnee la efortul de tuse. Colegii au preluat-o, mai ales că era la termen cu sarcina, şi pentru că avea o stare influenţată au ţinut-o pe secţie. Sub tratament antibiotic s-a ameliorat parţial starea ei, dar din păcate în cursul nopţii, în jurul orei 04.30, dispneea s-a accentuat, motiv pentru care a fost preluată de serviciul de terapie intensivă şi s-a reuşit stabilizarea pacientei. Starea ei a fost bună până pe la orele 07.30, când în echipă completă s-a decis să se efectueze de urgenţă cezariană, în scop vital fetal dar şi matern, pentru a-i uşura pacientei respiraţia. În timpul intervenţiei, copilul nu a putut fi salvat, nu s-a putut resuscita, deşi au existat tentative. Ulterior, mama a prezentat stop cardiac ce a fost resuscitat de echipa operatorie şi după două ore de la terminarea operaţiei pacienta a decedat”, a declarat, marţi, medicul-şef al secţiei, Gheorghe Furău, citat de Agerpres.

Tânăra era din oraşul Sântana, județul Arad, şi mai avea doi copii

Potrivit acestuia, sarcina nu fusese luată în evidenţa cadrelor medicale, în condiţiile în care tânăra a revenit acasă, din Belgia, în urmă cu trei săptămâni; la rândul său, conducerea maternităţii susține că ceea ce a dus la decesul tinerei şi al copilului ar fi fost o bronhopneumonie de etiologie virală. În urma testelor, a fost exclusă infecţia cu SARS-CoV-2.

„O echipă a inspecţiei sanitare se va deplasa la spital pentru a vedea în ce condiţii s-a produs acest eveniment. În momentul în care primim de la Medicina Legală rezultatele anatomopatologice, se va forma o comisie şi se vor urma procedurile”, a transmis, marţi, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Arad, Cecilia Irimie.

Articolul precedentPreşedintele Comisiei de Sănătate a Senatului avertizează că pandemia HIV nu s-a stins
Articolul următor640 de milioane de lei din PNRR, alocați pentru construirea și dotarea a două secții în clădiri noi la Spitalul Municipal Oradea