Anca Bălășoiu: Moașa nu trebuie să lucreze numai în sala de nașteri

0
838

Astăzi este celebrată Zilei Internaționale a Moașelor 2020, ocazie cu care Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) – Filiala București a organizat, cu sprijinul Sănătatea Press Group, conferința online „MOAȘA – Rol și perspective în sistemul medical românesc”. Evenimentul și-a propus să aducă în prim-plan rolul și importanța moașelor pentru a sprijini dezvoltarea acestei profesii în țara noastră, cu beneficii pe termen scurt, mediu și lung pentru întreaga populație.

Anca Bălășoiu, Moașă la Maternitatea Bucur: „Moașele nu au unde să se angajeze. Acest aspect a fost sesizat chiar și de mine în nenumărate rânduri deoarece moașele care termină Facultatea de Medicină, au studii superioare, iar posturile vacante sunt scoase la concurs ca post fără studii superioare, eventual debutant, pentru ca spitalele să plătească cât mai puțin. Din păcate, cunoaștem faptul că nu mai există specializare de obstetrică-ginecologie și pentru secțiile de ginecologie tot moașa ar fi potrivită să lucreze pentru că cine ar fi mai specializată ca ea? Se angajează asistenți medicali generaliști, eventual fără studii superioare, deși de multe ori ne ia foarte mult timp să-i pregătim în specialitatea noastră. Dar asta pentru că spitalele au un buget redus și nu-și permit plata salariului unei moașe cu studii superioare. Din păcate lipsesc cu desăvârșire specializările pentru moașe și aici mă refer la specializare în contracepție, […] în imagistică. Moașa nu trebuie să lucreze numai în sala de nașteri. Avem nevoie de moașe și în secții.”

Înregistrarea evenimentului este disponibila AICI.

Articolul precedentDaniela Stan: Arta moșitului presupune profesionalism, dăruire și empatie
Articolul următorUn microb descoperit în țânțarul anofel ar putea ajuta la blocarea transmiterii malariei, potrivit unui studiu