Alte 351 de cazuri de COVID-19 au fost confirmate în ultimele 24 de ore în România

0
31
Sursa Foto: Facebook Ministerul Sănătații

Până astăzi, 18 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 8.418 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.730 au fost declarate vindecate și externate, informează Grupul de Comunicare Strategică.

Totodată, până acum, 417 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman și Gorj, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 351 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Ad in title

La ATI, în acest moment, sunt internați 248 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 19.911 de persoane. Alte 47.139 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 90.991 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 418 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.398 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Articolul precedent1.031 de cadre medicale din toată țara sunt infectate cu noul coronavirus
Articolul următorSpitalul ROL 2 din curtea Institutului Ana Aslan a primit primii pacienți COVID-19