Alexandru Rogobete vrea o evaluare în timp real a problemelor și resurselor din spitale

0
50

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a cerut tuturor Unităților de Primiri Urgențe din România să transmită date privind disponibilitatea medicamentelor și a materialelor sanitare esențiale, dar și eventualele deficite care ar putea îngreuna desfășurarea actului medical, conform unei postări publicate de acesta pe Facebook.

„Siguranța pacienților este prioritatea noastră. Iar în medicina de urgență nu ne permitem sincope în aprovizionarea cu medicamente și materiale sanitare critice”, a transmis ministrul.

Alexandru Rogobete a anunțat că a avut și o întâlnire cu președintele Agenției Naționale a Medicamentului, pentru a analiza situația și a identifica soluțiile necesare.

„Vreau să știm exact, în timp real, unde există probleme, ce resurse sunt disponibile și unde trebuie să intervenim”, a explicat ministrul.

Potrivit acestuia, informațiile centralizate vor permite identificarea nevoilor fiecărei Unități de Primiri Urgențe și intervenția rapidă acolo unde există riscul unor întreruperi în aprovizionare. Datele vor putea fi folosite și pentru redistribuirea resurselor între unitățile sanitare, în cazul unei urgențe majore care depășește capacitatea stocurilor existente într-un spital.

În paralel, Ministerul Sănătății lucrează la reașezarea alocărilor bugetare pentru Unitățile de Primiri Urgențe, serviciile de ambulanță și programele naționale de sănătate, a mai anunțat ministrul.

„Obiectivul meu este clar: pacienții nu trebuie să suporte consecințele unor blocaje financiare sau administrative”, a subliniat Alexandru Rogobete.

Până la rectificarea bugetară, ministerul va utiliza mecanismele legale și resursele disponibile pentru a asigura continuitatea serviciilor medicale, potrivit declarațiilor ministrului.

Alexandru Rogobete a făcut apel la calm și încredere din partea pacienților și a personalului medical, precizând că situația este monitorizată și că autoritățile sunt în dialog permanent cu unitățile sanitare.

„Nu ascundem problemele. Le identificăm, le asumăm și căutăm soluții concrete. Cu responsabilitate, echilibru și dialog”, a transmis ministrul.

Articolul precedentO delegație internațională a vizitat Spitalul Municipal Timișoara în contextul proiectului noului spital
Articolul următorRobotul Robotul Da Vinci 5, utilizat cu succes în două intervenții pentru cancer de prostată la SCJU Bistrița