Agenția Natională de Transplant: O echipă multidisciplinară de profesionişti a făcut ca drumul de la donator la primitor să fie parcurs fără probleme în prima misiune salvatoare de vieţi din 2024

0
719
Foto: Agenția Natională de Transplant
„A fost posibilă datorită generozităţii unei familii cu suflet mare şi efortului echipelor medico-chirurgicale complexe, care au făcut posibil ca viaţa să triumfe dincolo de moarte” – anunță Agenția Natională de Transplant referitor la prima misiune salvatoare de vieţi de la începutul noului an:
„În urma gestului plin de altruism al unei familii, care a fost de acord cu donarea de organe și țesuturi, trei vieţi au fost redate unor semeni aflaţi în suferinţă prin transplant de ficat și rinichi, iar alți pacienți vor avea o viață normală datorită transplanturilor de țesuturi. La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş s-a realizat prima intervenţie de prelevare de organe și țesuturi (os și tendon) din acest an, prin bunăvoinţa familiei unui pacient diagnosticat în moarte cerebrală.
Sincere condoleanţe, mulţumiri şi profund respect familiei greu încercate care şi-a găsit puterea de a transforma propria durere într-o minune pentru alţi oameni, pentru alte familii care suferă alături de rudele lor aflate pe listele de aşteptare” – anunță reprezentanții echipei medicale.
Echipa ATI și de coordonare transplant a Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş – formată din dr. Mihai Morariu, dr. Oana Pitea și dr. Irina Saplacan – a făcut posibil să apară speranța pentru alți pacienți aflați pe listele de așteptare. Efortul amintit a fost preluat de echipele de prelevare ale Institutului Clinic Fundeni – conduse de dr. Guenadiy Vatachki -pentru ficat și dr. Tudor Moisoiu – pentru rinichi – de la Institutul Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca. Ulterior, grefele os și tendon au fost prelevate de echipa Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş pentru Banca de Țesut din Spitalul Clinic Colentina.

O echipă multidisciplinară de profesionişti a făcut ca drumul de la donator la primitor să fie parcurs fără probleme

În urma generozității și eforturilor amintite, la Centrul de Transplant Hepatic Institutul Clinic Fundeni , coordonat de prof. dr. Irinel Popescu, o pacientă de 53 ani a fost salvată datorită intervenției de transplant hepatic realizat cu succes de echipa de chirurgi condusă de prof. dr. Vladislav Braşoveanu, alături de echipa ATI, condusă de prof. Dana Tomescu; în acelaşi timp, la Institutul Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj, coordonat de conf. dr. Florin Elec, împreună cu dr. Liviu Constantin și dr. Silviu Moga și ATI – dr. Oana Antal , alţi doi pacienţi în vârstă de 32 și 42 ani, au primit şansa mult aşteptată după trei ani de dializă pentru un transplant de rinichi.
„Mulţumim SMURD și Inspectoratul General de Aviatie al M.A.I. pentru promptitudinea cu care a răspuns solicitării Agenţiei Naţionale de Transplant şi sprijinul oferit în efectuarea în condiţii rapide şi de siguranţă a acestei misiuni salvatoare de vieţi.
Agenţia Naţională de Transplant mulţumeşte tuturor echipelor medicale care fac posibilă salvarea celor pentru care transplantul reprezintă singura şansă la viaţă. Este o muncă de echipă, realizată cu foarte multă răspundere şi dăruire. DA pentru VIAȚĂ!” – transmite instituția.
Articolul precedentO genă care poate creşte riscul de cancer al sângelui, descoperită de oamenii de știință
Articolul următorS-a lansat site-ul viitoarei greve în sănătate: „Pentru a ști ce trebuie să faceți în fiecare moment ca să beneficiați de nivelul maxim de protecție posibil în astfel de acțiuni”