ADHD-ul, intre ignoranta si stigmat

0
306

Sanatatea si bunastarea copilului pot deveni cauza principala a insomniilor din viata de parinte. ADHD-ul (Attention Deficit Hyperactivity Disorder – Deficit de atentie/ Tulburare hiperkinetica) este una dintre cele mai frecvente afectiuni comportamentale intalnite la copii si adolescenti, confirmarea se regaseste si in primul studiu calitativ al serviciilor de sanatate mintala din Romania denumit „Analiza serviciilor de sanatate mintala a copiilor din Romania” lansat de Organizatia Salvati Copiii Romania pe 7 octombrie 2010.

ADHD este o tulburare neurobiologica ce se caracterizeaza printr-un nivel al neatentiei, hiperactivitatii si impulsivitatii, care nu corespunde varstei de dezvoltare, aceste simptome putand sa apara acasa, la gradinita sau la scoala si in orice alte contexte sociale.

Fara a exista inca informatii extrem de precise cu privire la cauzalitatea neurobiologica a ADHD, se stie, cu siguranta, ca ADHD este inalt transmisibil ereditar si nu este generat de alimentatie necorespunzatoare, comportamente si atitudini neadecvate ale parintelui in procesul de crestere si educatie sau urmarirea in exces a programelor TV si implicarea in jocuri pe calculator.

ADHD se manifesta mai frecvent la baieti decat la fete; simptomele cele mai frecvent intalnite la baieti sunt impulsivitatea si hiperactivitatea, in timp ce la fete predomina neatentia.

Neidentificat la timp si netratat, ADHD-ul poate avea consecinte grave pe termen lung, care vizeaza esec scolar, depresie, probleme de interactiune sociala, dificultati in gasirea si pastrarea unui loc de munca etc. Interventia vizeaza in egala masura copilul, parintii si cadrele didactice in context educational.

Recomandarile comunitatilor stiintifice si de practicieni vizeaza abordarea dificultatilor asociate ADHD in colectivitate, in clasa de elevi si/ sau grupa de prescolari, respectandu-se nevoile, caracteristicile si potentialul fiecarui copil.

Premisele unei abordari reusite pentru tratarea ADHD-ului tin de pregatirea temeinica a cadrului didactic in psihologia copilului, psihopedagogie si managementul comportamentului la clasa, precum si de prezenta obligatorie a psihologului in fiecare unitate de invatamant.

Organizatia Salvati Copiii Romania arata ca, intr-un numar ingrijorator deja de gradinite si scoli, sunt exercitate presiuni asupra familiilor cu un copil cu ADHD, in vederea excluderii acestuia din colectivul de elevi si mutarii lui intr-o alta unitate. in plus, in clasele/ grupele in care sunt integrati acesti copii, sunt utilizate tehnici si metode de disciplinare care nu doar ca nu isi dovedesc eficienta in procesul de disciplinare a copilului, dar genereaza efecte negative asupra dezvoltarii psihosociale a acestora si mentin sau contribuie la cresterea frecventei comportamentelor problematice in clasa/ grupa.

Articolul precedentTestare gratuita a glicemiei si tensiunii arteriale in sectorul 1, in perioada 9 – 25 octombrie
Articolul următorCel de-al 49-lea Congres de Cardiologie, ziua a doua