Actualizare vaccin AstraZeneca: Eficiență de 76% în loc de 79%

0
7

Compania farmaceutică AstraZeneca a redus miercuri eficienţa vaccinului său împotriva COVID-19 de la 79% la 76% în actualizarea studiului din SUA. Actualizarea s-a făcut după ce autorităţile americane i-au cerut o revizuire a datelor iniţiale, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Rezultatele, foarte asemănătoare cu cele originale, indică şi o eficienţă de 85% în cazurile simptomatice de COVID-19 în rândul celor cu vârsta de peste 65 de ani şi de 100% în cazurile grave ale bolii sau spitalizărilor.

Studiul a fost realizat cu ajutorul a 32.449 de voluntari din SUA, Chile şi Peru care au primit ori două doze de vaccin AstraZeneca ori placebo.

”Analiza principală este consistentă cu analiza provizorie publicată anterior şi confirmă că vaccinul anti-COVID-19 este înalt eficient la adulţi, inclusiv la ce de peste 65 de ani”, a declarat într-un comunicat, vicepreşedintele executiv al AstraZeneca, Mene Pangalos, potrivit Agerpres.

Pangalos a spus că AstraZeneca intenţionează să ceară autorităţilor americane autorizaţia în regim de urgenţă pentru a distribui vaccinul în această ţară.

Luni, compania a anunţat că vaccinul său are o eficienţă de 79%. Cu toate acestea, un grup independent de experţi ce consiliază Administraţia Biden şi-a exprimat preocuparea, semnalând că datele utilizate pentru studiu ar putea să nu fie actualizate şi a sesizat autorităţile în acest sens.

Prin urmare, Institutul Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase din SUA (NIAID), condus de doctorul Anthony Fauci, a cerut companiei AstraZeneca să lucreze împreună cu grupul de experţi ”pentru a revizui datele de eficienţă şi a garanta că aceste cifre de eficienţă mai precise şi actualizate să fie publicate cât mai repede posibil”.

Articolul precedentPatriarhia Română: Slujbele de Paşti se vor desfăşura normal
Articolul următorA devenit activă harta interactivă a centrelor de vaccinare anti-COVID-19, pe tipuri de vaccin