Marea Britanie a început marți vaccinarea în masă împotriva noului coronavirus, o femeie în vârstă de 90 de ani fiind prima persoană din lume care a primit vaccinul Pfizer/ BioNTech COVID, potrivit BBC.

”Mă simt atât de privilegiată să fiu prima persoană vaccinată împotriva Covid-19, este cel mai frumos cadou pe care l-am putut primi până acum deoarece înseamnă că, în sfârșit, pot petrece timp cu familia și prietenii în noul an, după ce am fost pe cont propriu aproape tot anul”, a declarat Margaret Keenan din Irlanda de Nord, prima persoană din lume care a primit vaccinul anti-COVID, citată de BBC.

În continuare vor fi vaccinate persoanele peste 80 de ani și o parte dintre angajații din domeniul sănătății și îngrijirii medicale.

Programul de vaccinare are ca scop protejarea persoanelor vulnerabile și readucerea vieții la normal.

Marea Britanie este prima țară din lume care a început să utilizeze vaccinul Pfizer după ce autoritățile de reglementare au aprobat utilizarea acestuia săptămâna trecută.

Vaccinarea nu este obligatorie, mai scrie BBC.