Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași are un nou director medical – Dr. Andreea Zabara-Antal

0
120

Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași are, începând cu 21 iulie 2026, un nou director medical, după ce Dr. Andreea Zabara-Antal a preluat această funcție în urma retragerii lui Dr. Andrei Stăcescu, din motive personale, a anunțat managerul unității, Dr. Radu Crișan-Dabija.

În mesajul transmis colegilor, managerul spitalului i-a mulțumit lui Dr. Andrei Stăcescu pentru activitatea desfășurată în funcția de director medical în perioada 1 ianuarie 2021 – 20 iulie 2026.

„Împreună am parcurs perioade pline de provocări pe care le-am gestionat cu profesionalism dar și cu entuziasmul unei echipe tinere, dornice să facă cât mai multe lucruri pentru pacienți dar și pentru colegi”, a transmis Dr. Radu Crișan-Dabija.

Managerul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iași a arătat că, în cei peste cinci ani, unitatea medicală a trecut prin unele dintre cele mai dificile momente din sistemul sanitar, fiind gestionate provocările pandemiei COVID-19, adaptarea activității la nevoile pacienților și ale comunității, precum și începutul procesului de reorganizare și relocare a activității spitalului.

Dr. Radu Crișan-Dabija i-a urat succes fostului director medical în proiectele viitoare și i-a transmis bun venit Dr. Andreea Zabara-Antal, care preia responsabilitatea de director medical al spitalului.

Noul director medical s-a format profesional în cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iași, parcurgând etapele de la rezidențiat până la statutul de medic primar pneumolog. Dr. Andreea Zabara-Antal este recunoscută pentru activitatea în domeniul managementului patologiilor respiratorii din timpul somnului și este inițiatoarea și coordonatoarea Laboratorului de Somnologie al spitalului.

Sub coordonarea sa, examinarea prin polisomnografie a fost reintrodusă în portofoliul de servicii al unității medicale, contribuind la dezvoltarea unei direcții moderne de diagnostic și tratament pentru tulburările de somn.

„Sunt convins că experiența profesională, cunoașterea profundă a spitalului și a echipei noastre, precum și preocuparea constantă pentru dezvoltarea serviciilor medicale vor reprezenta un sprijin important în îndeplinirea acestei noi responsabilități”, a transmis Dr. Radu Crișan-Dabija.

Managerul spitalului a făcut apel la colaborarea echipei pentru continuarea proiectelor asumate și pentru răspunsul la nevoile pacienților și ale comunității.

Articolul precedentPeste 200 de fapte de abuz în serviciu, investigate într-un dosar privind implantarea unor dispozitive cardiace reutilizate la pacienți
Articolul următorCurtea de Apel suspendă efectele proiectului de lege publicat la 17 iulie 2026, anunță Federația Sanitas din România