Posibil caz de malpraxis, anchetat intern de Spitalul Orășenesc Sinaia

0
216

Spitalul Orășenesc Sinaia a inițiat o anchetă internă pentru a evalua modul în care au fost furnizate serviciile medicale unei paciente, ca urmare a informațiilor apărute recent în spațiul public despre un posibil caz de malpraxis. Conducerea spitalului subliniază că va coopera cu toate instituțiile competente pentru a clarifica situația.

Reprezentanții spitalului precizează că intervenția chirurgicală și evoluția postoperatorie a pacientei au fost favorabile, fără complicații semnificative. Femeia a fost externată în a 16-a zi de spitalizare, cu stare ameliorată și recomandări medicale, fiind programată la recontrol.

La două zile după externare, pacienta s-a prezentat la o unitate medicală de rang superior, pentru investigații suplimentare, ca urmare a constatărilor ecografice efectuate la recontrolul postexternare. Ulterior, la Spitalul Fundeni au fost identificate alte diagnostice, care nu apăreau în fișa medicală de la Sinaia, nici la internare, nici la consultațiile preoperatorii.

După ce soțul pacientei a semnalat public nemulțumiri legate de evoluția stării de sănătate a acesteia, conducerea Spitalului Sinaia a inițiat verificări interne detaliate. În urma analizelor preliminare, s-a constatat că medicul curant a menținut legătura cu specialiștii de la Fundeni, către care a direcționat pacienta din proprie inițiativă, imediat după recontrolul postexternare. Totodată, s-au identificat diagnostice medicale preexistente, nedeclarate la internare, care ar fi putut influența conduita terapeutică.

Spitalul Orășenesc Sinaia subliniază importanța comunicării complete a istoricului medical de către pacienți, la momentul internării sau al consultului, deoarece aceste informații pot fi esențiale în stabilirea tratamentului și în evoluția cazului.

Reprezentanții instituției transmit că verificările continuă, iar rezultatele vor fi comunicate public, în limitele legale privind confidențialitatea datelor medicale. Totodată, spitalul își exprimă regretul față de situația medicală a fostei paciente și transmite acesteia și familiei sale urări de sănătate și putere.

Articolul precedentEcograf ultraperformant pentru pacienții Asociației OncoHelp Timișoara
Articolul următorAncuța-Ofelia Blănaru, director DSP Brașov, sub control judiciar pentru divulgarea informațiilor despre controalele sanitare la spitale