Spitalul Județean din Târgoviște achiziționează un aparat de ultimă generație pentru identificarea substanțelor interzise

0
221
foto: SJU Targoviste

Spitalul Județean de Urgență Târgoviște a finalizat achiziția unui echipament ultramodern pentru Laboratorul de Toxicologie, în valoare estimată la 1.500.000 de lei.

Noul aparat va fi folosit pentru depistarea substanțelor psihoactive și este menit să accelereze și să îmbunătățească investigațiile în cazurile de suspiciune de consum de droguri. Față de situația actuală, când rezultatele pot întârzia câteva săptămâni, cu ajutorul echipamentului ultraperformant, analizele vor fi realizate în doar câteva ore.

Demersul a fost posibil datorită sprijinului parlamentarilor de Dâmbovița – Titus Corlățean, Carmen Holban, Victor Ponta și Laurențiu Neculaescu – care au asigurat finanțarea printr-un amendament la Legea Bugetului de Stat.

Aparatul urmează să fie livrat în perioada următoare și se așteaptă să contribuie semnificativ la calitatea actului medical, la sprijinul autorităților în combaterea consumului de substanțe interzise și, în special, la protejarea sănătății și siguranței locuitorilor județului Dâmbovița.

Articolul precedentRenunțarea la fumat, singura cale de a încetini evoluția BPOC, avertizează Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu
Articolul următorINSP: 4.460 de cazuri noi COVID-19 în săptămâna 15-21 septembrie