Litiaza renală poate fi prevenită cu 5 pași simpli

0
279

Litiaza renală, cunoscută în termeni populari drept „pietre la rinichi”, reprezintă una dintre cele mai întâlnite afecțiuni ale tractului urinar. Alexandru Calancea, medic cardiolog la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, a publicat recent o serie de recomandări utile pentru prevenirea acestei probleme de sănătate.

Medicul subliniază că primul pas în prevenție este hidratarea constantă și corectă. Potrivit acestuia, „Bea minimum 2–2,5 litri de apă/zi, ideal apă plată cu reziduu sec sub 500 mg/l. Distribuie consumul pe tot parcursul zilei, inclusiv seara (dacă nu ai contraindicații). Urina trebuie să fie deschisă la culoare – un semn că rinichii sunt bine hidratați. Remedii naturale: apă cu zeamă de lămâie (citratul inhibă formarea calculilor de calciu)”.

O altă recomandare importantă este reducerea consumului de sare și proteine animale. „Sodiul crește eliminarea calciului prin urină → risc de pietre. Evită alimente foarte sărate: mezeluri, fast food, chipsuri, brânzeturi maturate. Proteinele animale (carne roșie, organe, pește gras) cresc aciditatea urinară și favorizează calculii de acid uric și oxalați. Alternativă: optează pentru surse vegetale de proteine (linte, năut, tofu)”.

Dr. Calancea atrage atenția și asupra oxalaților și zaharurilor rafinate: „Alimente bogate în oxalați: spanac, rubarbă, ciocolată, sfeclă, nuci – consumă-le cu moderație. Consumă-le împreună cu alimente bogate în calciu (ex: brânză) – calciul leagă oxalații în intestin și previne absorbția lor. Evită băuturile carbogazoase, sucurile îndulcite și dulciurile procesate”.

Contrar ideilor răspândite, calciul alimentar este benefic, nu periculos. „Contrar miturilor, calciul din dietă este benefic, nu dăunător! Calciul alimentar se leagă de oxalați în intestin și previne formarea pietrelor. Evită însă suplimentele de calciu fără indicație medicală, mai ales la persoanele cu risc de litiază”.

În ceea ce privește remediile naturiste, Dr. Calancea menționează câteva ceaiuri cu efecte benefice, dar atrage atenția asupra automedicației: „Ceaiuri utile (consum moderat, 1-2 căni/zi, fără exces prelungit): cozi de cireșe – diuretic, ajută la eliminarea nisipului renal; urzică – antiinflamator, sprijină funcția renală; mătase de porumb – calmant urinar și diuretic blând”.

El subliniază însă: „Pietrele la rinichi de dimensiuni mici pot fi uneori eliminate mai ușor cu cure naturiste, dar doar sub supraveghere medicală. Evită automedicația cu ceaiuri concentrate sau suplimente naturiste fără aviz medical – pot agrava simptomele sau bloca ureterul”.

În cazul apariției simptomelor, este necesară o evaluare de specialitate. „Dacă ai deja pietre mari sau simptome (durere lombară, sânge în urină, greață), mergi la nefrolog sau urolog. Este important pentru evaluare și tratament țintit (litotriție, tratament medicamentos, intervenții)”.

Articolul precedentPeste 95 milioane lei alocate pentru modernizarea spitalelor din Maramureș, anunță Alexandru Rogobete
Articolul următorSpitalul CF Timișoara: Intervențiile chirurgicale la tiroidă pot afecta vocea și echilibrul calciului