Canicula afectează sănătatea plămânilor, avertizează Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

0
660

Pe fondul valului de caniculă care traversează țara, Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu avertizează asupra impactului negativ al temperaturilor ridicate asupra sănătății, cu un risc crescut pentru persoanele cu afecțiuni respiratorii cronice. Dr. Lavinia Danciu, medic primar pneumolog și Director Medical al instituției, oferă sfaturi importante pentru menținerea stării de sănătate în această perioadă critică.

„Temperaturile ridicate și, în special, canicula, afectează atât persoanele sănătoase, cât mai ales copiii, vârstnicii, pacienții cu probleme respiratorii și cardiace. La aceștia se pot accentua fenomenele de insuficiență respiratorie. Ei pot resimți lipsă de aer la temperaturi la care un om sănătos nu ar avea probleme, motiv pentru care vor avea nevoie de medicație corespunzătoare, de posibile creșteri ale dozelor și, eventual, de asistență medicală. Din aceste considerente, pacienții cu afecțiuni respiratorii cronice sunt sfătuiți să își urmeze cât mai corect tratamentul pe care îl au pentru bolile respiratorii. În special, în perioadele de căldură, cei care au medicație inhalatorie și cei care au oxigenoterapie la domiciliu sunt sfătuiți să folosească tratamentul exact așa cum le-a fost recomandat.”

Pentru persoanele oxigenodependente, riscurile sunt și mai mari în zilele toride. Dr. Danciu subliniază:

„Bineînțeles, dacă este posibil, acești pacienți vor evita deplasarea în perioadele cu temperaturi foarte mari. Deci deplasările și ieșitul din casă se vor face dimineața, pe răcoare, de preferință până la ora 10 și, eventual, seara, după ora 20. De asemenea, vor evita aglomerațiile, unde temperatura este mai ridicată. Vor evita să meargă în zone lipsite de vegetație, cu mult beton, întrucât acolo disconfortul termic este și mai mare față de ceea ce se înregistrează în mod oficial în termometre. De asemenea, este recomandabil să nu plece fără o sticlă de apă la ei, deoarece este foarte importantă hidratarea corectă în perioada de caniculă. Este bine să purtăm haine subțiri, din materiale naturale mai largi, care să nu se lipească de corp și să nu favorizeze transpirația, pentru că există riscul să răcim. În plus, pe cap trebuie să purtăm pălării – se recomandă ca atât pălăria, cât și hainele să fie de culori deschise.”

Printre simptomele care ar trebui să îngrijoreze și care pot indica incapacitatea organismului de a face față caniculei, medicul menționează:

„Semnele că nu ne adaptăm la caniculă sau, și mai rău, că am făcut deja insolație, sunt senzația de slăbiciune nejustificată, dureri musculare, frisoane, creșterea temperaturii, uscăciunea gurii, durerile de cap.”

Despre utilizarea aerului condiționat, Dr. Danciu precizează:

„În perioadele caniculare toți avem tendința să folosim aerul condiționat. Acesta, desigur, este util, dar, dacă vom face în casă 18 grade și vom ieși afară la 30 de grade, organismul va suferi un șoc termic. Deci aerul condiționat trebuie reglat în așa fel încât în interior temperatura să fie în jur de 23 de grade. Atunci, diferențele de temperatură nu vor fi așa de mari. Putem, eventual, să bem mai multe lichide și să încercăm să ne răcorim stropindu-ne fața sau mâinile cu apă rece.”

Pentru cei care nu au aer condiționat sau vor alternative naturale, specialistul recomandă metode simple, dar eficiente:

„Ca să nu folosim aerul condiționat putem apela la măsurile la care recurgeau oamenii din cele mai vechi timpuri – se aerisește casa foarte bine doar dimineața, doar pe răcoare. După ce aerisim camerele, închidem geamurile și încercăm să le acoperim cu draperii, cu storuri, astfel încât în casă să fie cât mai întuneric și astfel se va menține și temperatura mai scăzută. De asemenea, putem introduce de seara în congelator o sticlă cu apă (nu o umplem, ca să nu crape), după care, a doua zi, o scoatem și o punem în cameră într-un vas. În momentul în care apa aceea din sticlă va începe să se topească, va răcori încăperea. Și ventilatoarele sunt, de asemenea, foarte utile.”

Pentru prevenirea crizelor respiratorii în perioadele toride, dr. Danciu reamintește:

„Din nou, măsurile cele mai importante sunt de prevenție – deci, hidratarea, evitarea expunerii pe timp îndelungat la căldură. De asemenea, vom evita să facem diverse activități casnice pe afară, după ora 10 – lucru valabil mai ales pentru pacienții vârstnici, cu afecțiuni pulmonare cronice, deci vom încerca să facem ceea ce avem de făcut dimineața, în momentul când este răcoare. Și prepararea mâncării este recomandabil să fie făcută seara, cât mai târziu sau dimineața, foarte devreme, ca să putem apoi aerisi și răcori încăperile din casă.”

„În general, dacă trebuie neapărat să ieșim, să o facem în intervalul orar pe care l-am spus deja – dimineața până la ora 10 sau seara, după ora 20, să bem suficiente lichide, să încercăm să nu consumăm alcool în perioadele călduroase (pentru că poate determina o deshidratare suplimentară) și, de asemenea, este foarte bine să consumăm în perioadele caniculare apă cu lămâie, precum și fructe, întrucât conțin cantități mari de apă.”, a încheiat dr. Danciu.

Articolul precedentToleranță zero pentru concediile medicale fictive – avertisment de la Ministrul Sănătății
Articolul următorSprijinul internațional în domeniul sănătății a oferit o nouă șansă la viață pentru 3 români, anunță ANT