SJU Miercurea-Ciuc: Multiplă prelevare de organe de la un tânăr pentru salvarea unor pacienți

0
606
Foto: spitalmciuc.ro

O echipă medicală de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc a realizat, duminică dimineaţă, o multiplă prelevare de organe de la un tânăr în vârstă de 26 de ani, născut cu o boală congenitală cerebrală, fără şansă de vindecare; gestul nobil al familiei sale oferă speranţă mai multor pacienți – menționează instituția harghiteană.

„În noaptea spre 6.08.2023 în Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc a avut loc o multiplă prelevare de organe. Un bărbat de 26 de ani, din Lunca de Sus, născut cu o boală congenitală cerebrală şi ajuns
într-o stare de sănătate fără şansă de vindecare, oferă acum – prin gestul nobil al familiei sale – speranţă pentru mai mulţi oameni bolnavi”, informează SJU.

Echipa medicală a prelevat ficatul, rinichii şi cornee, care au ajuns deja la alte centre medicale pentru a fi folosite la vindecarea mai multor pacienţi, adaugă reprezentanții colectivului medical.

„Acest gest altruist a familiei donorului a permis un act medical de mare importanţă, în urma căruia mai mulţi pacienţi vor primi şansă la vindecare”, a transmis managerul SJU Miercurea-Ciuc, dr Konrad Judit.

Articolul precedentMedicament împotriva depresiei postpartum, autorizat pentru prima dată în Statele Unite
Articolul următorSăptămâna Mondială a Alăptării – marcată de ASSMB și Asociația SAMAS la Maternitatea Giulești prin inaugurarea unei picturi murale