Dr. Cristina Cornoiu: Metode de diagnostic pentru boala Dupuytren

Factori de risc

• Vârsta – această boală este rară în rândul persoanelor cu vârsta mai mică de 40 ani dar apare frecvent la persoanele cu vârsta peste 50 ani;

• Sexul – bărbații sunt mai predispuși la a dezvolta această afecțiune spre deosebire de femei;

• Ereditatea – de cele mai multe ori, afecțiunea este transmisă pe cale ereditară, dar boala nu se manifestă întotdeauna putând exista purtători de risc genetic care nu au semne de boală; aproximativ jumătate dintre persoanele care au afecțiunea nu cunosc nicio rudă apropiată care să aibă sau să fi avut boala;

• Comportamente nocive – fumatul este asociat cu un risc crescut, datorită modificărilor care au loc la nivelul vaselor de sânge; de asemenea, consumul excesiv de alcool este asociat cu boala Dupuytren;

• Anumite condiții medicale – persoanele care au diabet zaharat și tulburări convulsive au un risc crescut de a dezvolta această boală.

Simptomele: Boala Dupuytren este o afecțiune care progresează lent în timp

„În stadiu incipient, pacientul poate simți că pielea din palmă se îngroașă, iar pe măsură ce boala avansează, aceasta poate să capete un aspect cutat sau cu gropițe. De asemenea, se poate forma un nodul sensibil la atingere, fără să fie dureros, de cele mai multe ori.

În stadiu avansat, boala Dupuytren se manifestă prin formarea unor cordoane dense și dure de țesut sub pielea din palmă, care se pot extinde până la nivelul degetelor. Pe măsură ce aceste cordoane se încordează, degetele sunt trase către interiorul palmei. Uneori, acest simptom poate fi destul de sever.

Așa cum am menționat mai sus, cele mai des afectate sunt inelarul și degetul mic. Uneori, poate fi afectat și mijlociul. În cazuri rare, această boală poate afecta degetul arătător și pe cel mare. Simptomele bolii Dupuytren se pot manifesta la ambele mâini, deși sunt mai severe la o singură mână. Atunci când simptomele apar la o singură mână, cel mai des este afectată mâna dreaptă” – relatează medicul.

Metode de diagnostic

Conform specialistului amintit, diagnosticarea bolii Dupuytren constă în examinarea atentă  a degetelor și mâinilor pentru a se observa localizarea nodulilor și a cordoanelor formate în palmă; medicul va evalua capacitatea de mișcare a degetelor și va testa sensibilitatea acestora. Totodată, va compara ambele membre și va verifica prezența gropițelor la nivelul țesutului:

„Medicul poate cere pacientului să întindă palma pe o suprafață plată; dacă acesta nu va putea ține degetele în totalitate drepte se indică diagnosticul de boală Dupuytren. Rareori sunt necesare investigații suplimentare” – descrie dr. Cristina Cornoiu.

„Boala Dupuytren poate îngreuna folosirea mâinilor în activitățile uzuale, astfel că persoanele afectate pot să aibă o scădere a calității vieții. Chiar dacă degetul mare și cel arătător nu sunt de obicei afectate, cele mai multe persoane nu au probleme cu folosirea mâinilor sau cu scrisul.

Totuși, pe măsură ce boala Dupuytren avansează, poate limita abilitatea de a deschide în totalitate mâna, de a apuca obiecte voluminoase sau de a introduce mâna în spații înguste. Astfel, activități precum căratul unei sacoșe, scrisul, deschiderea unui borcan sau scoaterea dopului unei sticle, ridicarea unor obiecte de diferite mărimi, igiena zilnică, pregătirea mesei pot deveni dificil de efectuat” – atenționează medicul.

Tratament personalizat de la caz la caz

Tratamentul bolii Dupuytren depinde de fiecare pacient și presupune urmărire regulată, tratament medical adjuvant sau diferite tratamente chirurgicale, cu scopul de a menține sau reface funcția mâinii, notează specialistul: „În cazul în care boala progresează lent, nu provoacă dureri și are un impact redus asupra activităților zilnice nu este obligatoriu tratamentul. În schimb, sunt indicate urmărirea simptomelor și a modului în care boala progresează.

Tratamentul bolii Dupuytren presupune îndepărtarea sau întinderea cordoanelor care trag degetele către interior. Acest tip de tratament poate fi efectuat prin diferite metode și depinde de severitatea simptomelor, dar și de prezența altor probleme de sănătate ale pacientului” 

Tratament nechirurgical presupune metode diferite de intervenție: injectarea de corticosteroizi (care poate încetini progresia unei contracturi), purtarea unor orteze, fasciotomie percutanată cu acul etc. în timp ce tratamentul chirurgical este necesar atunci când boala se află în stadiu avansat și limitează buna desfășurare a activităților zilnice.

„Țesutul afectat va fi eliminat printr-o intervenție chirurgicală. Rezultatele acestei proceduri sunt de durată, însă sunt necesare mai multe ședințe de kinetoterapie pentru recuperarea completă a pacientului și a capacității de a folosi mâinile.

În cazurile extrem de severe poate fi necesară și îndepărtarea unei porțiuni de piele, care va fi, apoi, acoperită cu o grefă de piele. Tratamentul chirurgical este o metodă invazivă, care necesită câteva luni de kinetoterapie pentru recuperare completă” – explică dr. Cristina Cornoiu.