Mii de români, pe lista de așteptare a unui transplant de rinichi. Cele mai multe operații din țară se realizează într-un spațiu inadecvat, la Cluj

0
1673
foto: ICUTR

Conform Registrului Național de Transplant al Agenției Naționale da Transplant (organ de specialitate în subordinea Ministerului Sănătăţii), la nivel național, 3477 de pacienți așteaptă să fie salvați printr-un transplant, doar pentru rinichi.

În ceea ce privește numărul pacienților care au murit sperând că vor face transplantul salvator, acesta este de 421 oameni în patru centre, cele mai multe decese înregistrându-se la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, urmat de Institutul Clinic Fundeni – Centrul pentru Uronefrologie şi Transplant Renal, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu și Spitalul Clinic Dr. C. I. Parhon Iaşi.

Conform unui raport al Agenției Naționale de Transplant, aproape 100 pacienți au murit fiind în așteptarea unui transplant renal doar anul trecut.

De asemenea, o altă raportare  arată că în 2022 au fost efectuate, în total, la nivel național, 230 transplanturi renale, dintre care 14 la copii iar din totalul de transplanturi, 157 au fost de la pacienți în moarte cerebrală și 73 de la donatori vii.

Cluj: Mii de oprații de transplant efectuate, anual, într-un spațiu inadecvat

Potrivit Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal, centrul de la Cluj are cea mai mare experienţă din ţară în domeniul transplantului renal fiind primul spital autohton în care s-a făcut transplant renal combinat, rinichi-pancreas, şi s-a demarat un program special de transplant renal încrucişat (DOMINO).

În acest moment 70% din activitatea desfăşurată de echipa de medici urologi este minim invazivă ceea ce înseamnă ca cele mai multe dintre afecţiunile tractului urinar sau ale rinichilor se tratează endourologic (peste 80.000 operaţii de acest gen) sau laparoscopic (peste 15.000).

Problema reclamată de specialiștii acestui centru este însă faptul că își desfășoară activitatea operând mii de pacienți sosiți din toată România într-un spațiu neconform, mai exact într-un pod, fapt sesizat de echipa de control a Ministerului Sănătății în septembrie 2022:”Echipa de control a constat însă că ICUTR Cluj-Napoca funcționează și în prezent, aşa cum a făcut- de la momentul înfiinţării în 2002, fără ca în documente să figureze schimbarea de destinaţie a spaţiului, din “pod neamenajat” în secţii de spitalizare cu paturi, fără să dispună de o ieşire în caz de urgenţă (conform legislaţiei în vigoare) şi, fără să aibă autorizaţie/aviz de securitate la incendiu.
De asemenea, s-a constatat faptul că actuala locație a ICUTR este necorespunzătoare din punct de vedere al spațiului în care funcționează, în raport cu prevederile Ordinului Ministrului Sănătății nr. 914/2006, cu completările și modificările ulterioare. Conform Programului cadru de conformare pentru perioada 2022-2024, este necesară relocarea ICUTR într-un spațiu care să asigure toate condițiile necesare desfășurării activității medicale și a circuitelor funcționale conform legislației în vigoare, cu termen 31 decembrie 2024″ – se menționa în raportul amintit.

Articolul precedentGermania: Costurile dozelor neutilizate de vaccin anti-Covid se ridică la miliarde de euro
Articolul următorPacienții Spitalului de Recuperare din Cluj Napoca vor beneficia de tratamente cu aparatură modernă în valoare de milioane de euro