Iași: După ani de dializă, doi pacienți au beneficiat de un transplant de rinichi de la un donator aflat în moarte cerebrală

0
622
La Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași au fost efectuate alte intervenții de transplant renal, în cursul zilei de duminică, de la un pacient aflat în moarte cerebrală, după ce familia acestuia a fost de acord cu donarea; astfel, două persoane au primit o nouă șansă la viață, după ani de dializă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului „C.I.Parhon” din Iaşi, conf.univ.dr. Ionuţ Nistor, un bărbat în vârstă de 57 ani şi o femeie de 50 ani au primit o nouă şansă la viaţă:

„În cursul zilei de ieri au fost efectuate două intervenții de transplant de la donator cadaveric. Au primit o nouă șansă la viaţă doi pacienți din zona Moldovei. Primul pacient, 57 de ani, din Suceava, de 3 ani în supraveghere. Al doilea pacient, o doamnă de 50 de ani, din Botoșani, în dializă din 2018. 

Sunt 19 intervenții de transplant efectuate anul acesta, 12 din cele 19 sunt de la donatori cadaveric. Ne dorim să existe o activitate mai intensă pentru identificarea potențialilor donatori în spitale județe din regiunea Moldovei, ultimele recoltării fiind efectuate de către Spitalul Neurochirurgie din Iași”, a transmis reprezentantul unității spitalicești.

„Ne dorim să existe o activitate mai intensă pentru identificarea potenţialilor donatori în spitale din judeţe din regiunea Moldovei. Ultimele recoltări au fost efectuate la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi”, a completat dr. Ionuţ Nistor, citat de Agerpres.

Articolul precedentSpitalul Virtual pentru Copii: Minivacanța de Rusalii, atenție la riscul căpușelor ascunse în iarbă
Articolul următorViitorii studenţi la UMF „Iuliu Haţieganu” şi-au testat cunoştinţele la simularea examenului de admitere