SCJU Constanța: Prima prelevare de organe din acest an

0
558

Trei vieţi au fost salvate, chiar de Ziua Naţională a Transplantului, după ce la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa a avut loc prima prelevare de organe din acest an.

”Vieţi salvate prin transplant. A dărui o şansă la viaţă celor aflaţi în suferinţă este unul din cele mai nobile gesturi, o dovadă a iubirii faţă de semeni ce nu poate fi cuantificată în cuvinte. Azi e o zi specială, în care sărbătorim şi mulţumim – Ziua Naţională a Transplantului, eveniment ce reprezintă o conştinetizare a faptului că transplantul salvează vieţile unor oameni care altfel nu ar avea altă şansă”, a transmis, sâmbătă, Agenţia Naţională de Transplant (ANT).

Potrivit ANT, chiar astăzi, trei vieţi aun fost salvate prin transplant de ficat şi rinichi.

”La Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta, azi-noapte, s-a realizat prima prelevare de organe din acest an, de la un pacient decedat în urma unui tragic accident rutier. Ne înclinăm cu profund respect şi recunoştinţă în faţa familiei îndurerate, care a acceptat să treacă peste propria suferinţă şi să dea o şansă la viaţă semenilor aflaţi în suferinţă”, a precizat sursa citată.

Pentru intervenţia de prelevare, la Constanţa, au fost prezente echipele chirurgicale ale Institutul Clinic Fundeni.

88 de pacienți, salvați prin intervenții de transplant de la începutul anului 

Potrivit sursei citate, de la începutul anului, la nivel naţional s-au înregistrat 23 donatori în moarte cerebrală de la care s-au prelevat organe şi ţesuturi.

”Medicii români au salvat 88 de pacienţi prin intervenţiile de transplant, cu organe provenite de la donatori decedaţi: 23 transplanturi hepatice, 60 transplanturi renale, 5 transplanturi de cord şi 1 transplant plămân”, potrivit ANT.

Articolul precedentPeste 1.000 de persoane din mediul rural vor beneficia de controale medicale gratuite
Articolul următorSperanțe pentru pacienții cu AVC: O invenție revoluționară ar putea contribui la o recuperare mai ușoară (VIDEO)