Cel mai tânăr pacient infectat cu Omicron din România are doar 1 an

0
532

La Spitalul de Pediatrie Pitești este internat cel mai tânăr pacient infectat cu varianta Omicron. Are doar un an, iar părinții s-au întors recent din Marea Britanie.

Potrivit conducerii unității sanitare, copilul și mama sunt internați de cinci zile cu formă ușoară spre medie a bolii.

”Nu au fost simptome în plus față de cele cunoscute în infecția cu SARS-CoV-2. Motivul prezentării a fost febra. Copilul are o insuficiență respiratorie dar nu marcată, nu necesită în momentul de față oxigenoterapie”, a declarat managerul spitalului, dr. Tudor Ionescu, pentru Digi 24.

Mama copilului ar fi infectată cu aceeași tulpină, însă acest lucru va fi stabilit cu certitudine abia după ce vor fi primite rezultatele testelor specifice.

Părinții nu erau vaccinați, potrivit conducerii spitalului.

 

Articolul precedentOMS Europa: Varianta Omicron va duce la un număr mare de spitalizări
Articolul următorOUG care permite medicilor de familie efectuarea de teste COVID rapide, adoptată